Aţi fost vreodată urmărit de câteva tancuri hotărâte cu orice preţ să vă distrugă?

Aţi fost vreodată urmărit de câteva tancuri hotărâte cu orice preţ să vă distrugă? Nu? Nici nu este nevoie de asta. Puteţi trăi senzaţia asta citind două fragmente din noul roman URSSA. Acasă, în fotoliu cu un pahar de votcă în mână şi nu fugăriţi de cele mai teribile maşini de război ale Uniunii Sovietice: tancurile T 72.

*
— Bine, capitulă Michael şi frână brusc, fiindcă în faţa maşinii, la numai câţiva metri, explodase un obuz.
— Asta ce naiba mai e? întrebă şi vru să coboare din maşină, dar Irina, care se uită prin geamul din spate, îl prinse de braţ şi strigă:
— Ocoleşte craterul şi bagă viteză. Nu mai sta. Altfel, următorul obuz o să ne nimerească pe noi.
Michael, încă şocat de noua turnură a evenimentelor, nu mai ezită şi, impulsionat mai mult de vocea fetei, decât de faptul că ar fi fost conştient de pericol, se supuse orbeşte.
— Totuşi, ce se întâmplă? vru să ştie el, după ce ocoli craterul de obuz, frustrat că nu putea privi înapoi.
— Trei tancuri vin după noi, spuse Irina. Şi obuzul acela nu a fost tras ca să ne nimerească, ci ca să ne oprească, aşa că accelerează cât poţi.
Colonelul Iuri Sovoliov trimisese în urmărirea lor două plutoane a câte trei tancuri, socotind că este un antrenament destul de bun pentru tanchiştii săi, în lipsa anulatei aplicaţii. Văzând că fugarii nu sunt la schit, un pluton o luase spre Şorozina, iar celălalt, spre Vologda. Cei care porniseră spre Vologda trăseseră lozul câştigător şi acum se sfătuiau prin staţia radio cum să îi oprească pe fugari pentru că, oricâte obuze de avertisment ar fi tras, nu puteau deteriora şoseaua suficient de mult, încât maşina fugarilor să nu treacă.
Se hotărâseră să recurgă la o schemă tactică obişnuită: în timp ce tancul comandantului de pluton rămânea pe şosea, în urmărirea lor, celelalte vor încerca să îi depăşească pe flancuri şi să le taie calea. Nu era greu deloc, pentru că, deşi viscolul se domolise, într-unul din momentele de acalmie, autoturismul nu putea merge cu mai mult de 40 de kilometri pe oră, din cauza lanţurilor care îi micşorau viteza, pe când tancurile, chiar dacă o luau pe câmp, prindeau uşor 70 de kilometri şi chiar mai mult. Tancurile T72 erau adevărate maşini de luptă. Comandantul de regiment avea dreptate în privinţa lor: se puteau deplasa şi lupta pe orice vreme. Colonelul Iuri Sovoliov nu era o fire romantică, dar uneori regreta că iubitele lui tancuri aveau o denumire atât de prozaică. Şi mai regreta că nemţii, în cel de al Doilea Război Mondial, monopolizaseră toate numele de feline mari pentru tancurile lor. Dacă un tanc ar fi meritat să se numească tigru sau panteră, acelea erau tancurile T72, iar cine le-ar fi văzut cum aleargă în noapte, săltând uşor peste micile denivelări, în mod sigur le-ar fi asemănat unor tigri. Unor tigri siberieni, bineînţeles: mortali, tăcuţi şi periculoşi.
— Accelerează, Michael! strigă Irina, văzând că tancurile din lateral ajunseseră aproape paralel cu ei.
— Accelerez, spuse Michael şi, când privi în faţă, Irina se prinse mai bine de mânerul portierei, şoptind:
— Doamne, Michael, podul!
— Podul, salvarea noastră, zise el şi strânse volanul până i se albiră degetele.
Mai aveau numai câteva sute de metri până la pod, dar tacurile erau deja cu zece metri înainte lor şi se pregăteau să închidă şoseaua, când Michael călcă acceleraţia până la podea şi maşina ţâşni înainte, zdrăngănind din lanţuri. În mod sigur, nimeni nu mai trecuse peste cele două traverse cu o asemenea viteză, pentru că una din ele, din cauza şocului, se mişcă în lăcaşul de oţel, gata să cadă. Chiar dacă nu ar fi căzut, tot nu ar fi putut susţine greutatea unui T72, care cântărea peste 40 de tone. Cele două tancuri din lateral poate că ar fi avut vreo şansă să scape, dacă cineva ar fi avut timp să se uite pe hartă şi să vadă râul. Dar viscolul lucrase harnic o bună parte din noapte şi stratul subţire de gheaţă de pe râu fusese acoperit de zăpadă, făcându-l identic cu câmpia din jur. Michael auzi bufniturile aproape simultane ale celor trei tancuri, dar nu se întoarse să vadă. În schimb îşi dădu seama de deznodământ, auzind chiotul de bucurie al Irinei.
— Poţi să o laşi mai încet de acum, spionul meu, îi dădu un ghiont fata şi Michael clătină din cap, zâmbind crispat.
— Niciun spion nu cred că ar fi în stare să facă aşa ceva. Poate James Bond.
— Cine este James Bond? întrebă Irina, iar Michael îşi dădu seama că un film în care comunismul este luat în răspăr aproape tot timpul nu avea cum să fie distribuit în ţara comunismului.
— Lasă, spuse el. Decât să îţi explic, mai bine îţi arăt filmul când ajungem în Statele Unite.
URSSA videoclip conceput de un fan al romanului
Romanul SF URSSA – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Americii
youtube.com

Cartea poate fi achiziţionată de pe pagina editurii:
http://www.edituradatagroup.ro/produs/urssa-uniunea-republicilor-sovietice-socialiste-ale-americii/
sau direct de la mine pentru cei care o doresc cu autograf.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s