Una din multele zile care au urmat – Sidonia
După multe zile în care nu am mai primit nici o veste bună de la nimeni în sfârșit am primit un email de la clinica „Biosante”. Era scurt și la obiect și îmi comunica că, da se poate face fertilizare in vitro chiar și cu materialul clientului.
M-a amuzat puțin această exprimare ambiguă: materialul clientului. În primul rând ca să respectăm adevărul eu nu eram client ci clientă și mă îndoiesc că va apărea vreodată la poarta clinicii vreun bărbat care să dorească să fie fertilizata in vitro. Apoi nu eram nici măcar clientă ci viitoare mamă dar pentru ei din moment ce le plăteam niște bani era probabil doar un alt clinet.
Am căutat pe net referințe și cum toata erau pozitive am dat un telefon și m-am programat la ei pentru ora treisprezece fiindcă nu voiam să mai lipsesc de la ore. Dacă planurile mele se îndeplineau oricum aveam să lipsesc destul de multă vreme dintre elevi.
Cu puțin înainte de ora fixată am ajuns casă, am scos din congelator unul dintre prețioasele mele pahar de unică folosință. L-am pus într-o pungă cu gheață și am condus cu grijă până la clinică: eram o viitoare mămică nu mai puteam conduce ca o nebună.
Mi-a plăcut aspectul și cât am așteptat să fiu primită am citit câteva din prospectele frumos colorate care erau împrăștiate peste tot.
În sfârșit, după numai un sfert de oră am fost primită de o tânără doctoriță care îmi amintea vag de Anastasia lucru care mi-a dat încredere.
— Da, a spus ea după ce i-am explicat problema, suntem printre puținele clinici din țară care fac inseminări cu sperma adusă de viitoarele mămici.
M-a privit atent în ochi ca și cum ar fi vrut să fie sigură că pricep ceea ce o să-mi spună:
— În principiu spermatozoizii pot rămâne viabili ani de zile, în cazuri extreme chiar zeci de ani dar numai atunci când sperma este preparată de specialiștii când este păstrată în condiții speciale. Vă dați seama că înainte de a vă da un răspuns definitiv trebuie să facem câteva teste privind viabilitatea spermatozoizilor. După ce ne aduceți materialul seminal de care dispuneți durează doar câteva minute până când aflăm despre ce este vorba.
Am arătat spre geanta pe care o aveam alături:
— Am chiar la mine o probă.
A părut uimită, probabil că nu se aștepta să transport materialul seminal în geantă și mi-a părut rău că nu am căutat mai multe informații pe net despre subiectul ăsta.
— Păi atunci să mergem chiar acum în laborator.
Am trecut iar prin holul de la intrare și am ajuns într-un laborator care părea un decor pentru filmele științifică fantastice.
M-am făcut că nu văd privirile amuzate schimbate între ele de laborante când am scos la iveală paharul meu de unică folosință cu sperma lui Victor.
După ce ne-am întors în cabinet doctorița mi-a spus:
— Poate ați aflat pe net sau ați citit din prospectele din hol dar la noi o fertilizare costă fix două mii cinci sute de euro iar sarcina este monitorizată de specialiștii noștri până la naștere. Toate acestea cu o singură condiție: materialul seminal pe care l-ați adus să fie viabil iar starea dumneavoastră de sănătate să fie corespunzătoare.
— Sunt perfect sănătoasă, am spus eu încrezătoare.
— Vă cred pe cuvânt dar tot trebuie să vă consulte specialiștii noștri.
A privit la ceas:
— De fapt până vin rezultatele de la laborator putem face această consultație fără nici o problemă.
Văzând că ezit a precizat:
— Nu vă costă nimic și rezultate consultului sunt valabile o lună de zile dacă vă hotărâți între timp.
M-am dus așadar în alt laborator unde am fost cântărită, verificată și mi s-au luat două fiole de sânge.
M-am întors așadar în holul drăguț plin de pliante și de poze cu copii drăguți și părinți fericiți și când după numai o jumătate de oră am văzut-o pe doctoriță venind spre mine cu o față radioasă am știut că veștile sunt bune:
— Materialul seminal este perfect viabil, dumneavoastră sunteți sănătoasă tun ba mai mult sunteți în perioada de fertilitate maximă așa că procedura poate începe oricând.
Oricând după plata celor două mii cinci sute de erup a uitat ea să precizeze dar asta nu a fost o problemă fiindcă banii unchiului John dădeau pe dinafară din cardul meu.
Rezolvată și problema asta a urmat o oră destul de penibilă dar când am plecat am fost asigurată că totul este în ordine și în mine există acum o bucățică din Victor.
„ Na ticălosule că ți-am tras-o!” am spus în gândul meu și după ce am ajuns afară l-am sunat pe unchiul John cel care îmi salvat viața într-un mod atât de curios acum douăzeci și ceva de ani când eu eram un embrion numai cu puțin mai mare decât de aveam eu acum în mine. Mamei mele i s-a părut că are destui copii astfel că atunci când a rămas însărcinată cu mine i s-a părut că cea mai simplă problemă s-și rezolve problemele ar fi să avorteze. Unchiul John, care pe atunci mai era încă în Romania a auzit ce vrea să facă a întrebat-o despre motivul pentru care ar vrea să facă așa ceva.
Poveste mi-a fost relatată de nenumărate ori, probabil că îmbunătățită de fiecare dar adevărul ăsta este. Când i-a spus că nu se mai descurcă cu banii și nu mai vrea încă un copil care pentru ea nu era decât o cheltuială în plus, unchiul John era să o bată deși era un om tare liniștit și echilibrat.
„Sevastițo, i-ar fi spus el tu lasă copilul să trăiască și orice nevoie va avea am să o rezolv eu”. Pe vremea aia nu existau ecografe sau nu erau șa de la modă astfel că nu puteau știi dacă voi fi fată sau băiat dar impulsionată astfel mama m-a păstrat iar unchiul John s-a ținut de cuvânt și în privința banilor nu am dus lipsă de nimic. Iar când aveam nevoie de un sfat puteam fără probleme oricând să apelez la el așa că l-am sunat și acum să-i spun ce am făcut. Am crezut că o să se supere dar în loc de asta m-a felicitat:
— Foarte bine ai făcut fetița mea. Decât să dai peste un bețiv care să îți amărască zilele mai bine să te descurci singură și fii sigură că te voia ajuta cu plăcere câte zile voi avea. Un capăt de ață dacă are nevoie copilașul tău doar să îmi spui și eu ți-l trimit cu cea mai mare plăcere.
Ăsta era unchiul meu, un om vesel și plin de viață și care mi-a salvat și mie viața. I-am mulțumit și am plecat spre casă pipăindu-mi din când în când pântecele unde știam că palpită deja o nouă viață.
Sergiu Somesan 