Lucrare de diplomă

Tocmai săpam la baza unui vechi zid când Virgil, secretarul meu, care se uita ca de obicei la mine fără să facă nimic, spuse pe un ton ciudat:
– Hei, Paul! Cred că ar trebui să ne reconsiderăm puţin priorităţile…

La privirea mea nedumerită s-a mulţumit numai să îmi arate tăcut ceva în spate. Obţinusem cu greu autorizaţia să săpăm printre ruine, în general amatorii nu sunt foarte bine primiţi în siturile istorice consacrate, şi din această pricină aveam zilnic parte de tot felul de vizitatori, care dacă nu ne puteau alunga, măcar ne făceau zile fripte.
De data asta se pare că întrecuseră măsura: privindu-mă crunt, un ins care părea că aterizase aici direct de la un carnaval, se înţepenise tăcut în spatele meu, la numai câţiva metri.

M-am şters pe mâni, am abandonat uneltele cu care săpam şi am ieşit din mica groapă pe care reuşisem să o fac în cele câteva ore de când săpam. Părerea mea, indiferent de ce ar fi spus Virgil, este că indivizii care umblă pe câmpii, costumaţi în diavol, la primele ore ale dimineţii, trebuie trataţi cu toată deferenţa posibilă.

Politicos ar fi fost ca el să ne salute primul, dar cum nu te poţi aştepta de la unul mascat în Mefistofel să fie prea politicos, am