Azi noapte am avut un vis interesant numai că este o mică problemă cu acest vis.

vis Cum i-am promis lui Marian Truţă o povestire pentru Almanahul Anticipaţia şi cum termenul până la care trebuie să o predau se apropie, până şi nopţile îmi sunt bântuite de termenul scadent. Visul a început aşa cum sunt toate visele mele, alert, vioi şi plin de acţiune. Numai că la un moment dat o voce, probabil că vocea auctorială, a avut ceva de comentat şi visul s-a reluat într-o nouă variantă ceva mai potrivită pentru tipar. Mă întreb atunci, la fel ca în povestirea „Mâna care scrie cartea” a cui este meritul în acest caz? E o întrebare pur retorică dar totuşi mă nelinişteşte.

Am terminat, din multele începute, încă un roman. Se numeşte „Albă ca Zăpada şi Legiunea Străină”

Am terminat, din multele începute, încă un roman. Se numeşte „Albă ca Zăpada şi Legiunea Străină”

După atâtea nopţi petrecute alături de comisarul Brumaru când în Budapesta, când în Marsilia nici nu mai ştiu dacă acest roman este poliţist sau de aventuri. Ce ştiu este că am primit o propunere de copertă de la un bun amic şi sunt pe punctul de a semna un contract cu editura Univers pentru colecţia Delfinul.

Wau, colecţia Delfinul. Primul titlu care îmi vine în minte din această colecţie este „Îndrăzneţii înving”, chiar dacă aparent nu are nici o legătură cu mine. Dar ţine-ţi aproape lucrez tare la „Comisarul şi blestemul sângelui”.

Alba ca zapada si Legiunea straina cop1

Vreţi să câştigaţi gratis o „Carte de magie”? Cu transport gratuit şi autograf personalizat?

Vreţi să câştigaţi gratis o „Carte de magie”? Cu transport gratuit şi autograf personalizat?

CARTE DE MAGIE

Este suficient să scrieţi ce piesă a interpretat la vioară Adelin, băieţelul salvat din mâna răpitorilor de cei doi detectivi, Pisică şi Malamutul.

Primii zece care vor răspunde pe emailul sergiu_somesan@yahoo.com vor primi câte un exemplar din „Carte de magie” cu autograf. Câştigătorii vor fi anunţaţi atât aici cât şi pe facebook.

Bonus – primul care va răspunde va primi şi cartea „Numărul fiarei” tot gratis şi tot cu autograf.

Informaţia poate fi găsită în cartea „Vampirul de pe strada Sforii” care poate fi cumpărată de aici:

http://www.librarie.net/p/251221/nia=1436/niaadgr=20150612?utm_source=rtbhouse&utm_medium=retargeting&utm_campaign=rtbhouse-retargeting

sau de la Librăria Eminescu:

http://www.librariaeminescu.ro/isbn/606-93675-6-8/Sergiu-Somesan__Vampirul-de-pe-Strada-Sforii