Blocat în nămeţi fără internet şi fără telefon

De fapt internet şi telefon nu am avut nici până acum, de aproape o lună de când m-am autoexilat la Ocniţa, dar blocat în nămeţi încă nu am fost. Azi dimineaţă când am făcut ochi am văzut că zăpada ajunsese până aproape la nivelul geamurilor. O clipă, doar o clipă mi-am imaginat că s-au întors zăpezile copilăriei mele cu nămeţi de doi, trei metri şi viscole care ţineau cu săptămânile. Mi-am imaginat cum voi fi găsit uscat şi mort de foame atunci când primăvara va veni: aveam în casă doar vreo trei supe la plic şi câteva pachete de biscuiţi. A, şi un reşou electric perfect inutil pentru că la prima zvâcnire mai serioasă a vântului curentul electric şi-a adus aminte că este o invenţie modernă care nu cadrează cu scenografia de început de secol care mă înconjura. ( De-a secolului trecut, este bine să precizez.)
Apă mai aveam aşa că am băut cu sete, am mâncat un pachet de biscuiţi cu miere, uitând pentru moment de regimul recomandat şi cu forţele proaspăt dobândite am reuşit să deschid uşa şi să fac o cărare până la şopronul unde aveam lemnele. Deşi mi-am propus să nu tai lemne din cauza mâinii drepte pe care încă nu o pot folosi la mişcări delicate şi nici la cele care necesită forţă, am reuşit să tai vreo două braţe de vreascuri mai subţiri. Le-am adus în casă, am privit cu scârbă la caloriferul electric inutil care mă privea indolent din colţ şi am făcut focul. După un sfert de oră în care mai mult m-am afumat – cine ştie de când nu mai fusese făcut focul în vechea sobă – focul a început să duduie vesel şi să dea căldură în jur. Mi-am făcut repede o supă rapidă la plic şi, cu forţe proaspete am mai tăiat câteva braţe de lemne.
M-am aşezat apoi lângă sobă pe un scaun suficient de comod încât să îl pot considera fotoliu şi am început să mă gândesc la una dar mai ales la alta. Ca o ironie a sorţii, aseară după ce a căzut curentul am fost nevoit să aprind o lumânare din rezerva strategică fiindcă lampa cu petrol deşi perfect funcţională era binaânţeles, fără petrol. Aşa că la lumina lumânării am citit „ Spectrul lui Phlebas” de Iain M. Banks fiind conştient tot timpul de diferenţa între condiţiile în care citeam cartea – de sfârşit de secol al XIX –lea – şi momentul când se petrecea acţiunea cărţii: la zeci de mii de ani în viitor. Nici nu ştiam cu cine să mă compar dintre personajele cărţii: cu Horza sau cu Mintea exilată pe planeta morţilor.
Dacă fac excepţie de la viscolul de azi noapte până acum mi-a mers destul de bine: am scris – fără să fiu distras de vânzolelile vieţii cotidiene – peste zece povestiri de mărimi variabile şi o bucată semnificativă dintr-un roman. Povestirile am de gând să le strâng într-un volum tipărit anul ăsta dar până una alta ele apar în următoarele reviste cam în ritmul de una pe lună:

http://revistanautilus.ro/

http://www.srsff.ro/

http://www.helionsf.eu/

http://fanzin.clubsf.ro/

depinde câtă vreme voi rezista în ritmul acesta fără să fac rabat la calitate pentru că pe aici, imediat după ce va trece viscolul, presimt că vor înnebunii salcâmii.

şi atunci probabil că mă voi plimba trosnind fără rost un fir de troscot între dinţi şi eventual visând la baba Safta, cea care îmi aduce laptele, că de, la cine altcineva să visez pe aici?
Pe de altă parte nu pot uita că azi începe la Bucureşti

http://finalfrontier.ro/

unde în luminile rampei scriitorii SF îşi vor prezenta operele. Fără îndoială că orice scriitor care se respectă are o latură histrionică care îl îndeamnă la iasă la rampă lucru lăudabil până la un punct. Să nu uităm însă că textul se creează literă cu literă şi cuvânt după cuvânt în singurătate, la lumina lumânării – sau a veiozei sau a altor gadgeturi – şi abia apoi poate ieşi la rampă. Pentru cei care iubesc mai mult rampa decât textul rezultatul nu va fi de durată pentru că scripta manet iar luminile rampei se sting repede mai ales pe vremuri de criză.

Pe de altă parte poate că ar trebui să nu comentez eu de aici din depărtări aşa ca un GURU din fundul şurii…
Dar poate că toate astea sunt mici răutăţi ale unui om autoexilat în TIMP, pe la începutul secolului trecut şi dacă aş avea ocazia aş zburda şi eu voios într-o tarantelă SF-istică şi literară.
Spre prânz, dacă voi avea cu ce, voi încerca să ajung până la Teaca, la un internet cafe, să adaug acest text la blog.

Anunțuri

Prezent în antologia „Calatorii în timp”

Am aflat cu bucurie că sunt prezent în antologia „Calatorii în timp” apărută la editura Nemira sub coordonarea Antuzei Genescu.
Povestirea publicată aici este „Ultimul reportaj” cu o nouă – şi puţin umoristică – viziune asupra călătoriei în timp. La început am vrut să scriu un roman pe această temă dar apoi am revenit asupra ideii. Deşi în funcţie de reacţiile cititorilor şi de timpul disponibil poate voi reveni asupra revenirii.
Cum şi celelalte nouă povestiri sunt scrise de binecunoscuţi scriitori SF, achiziţia volumului poate fi o bună opţiune pentru petrecerea unei zile superbe cotrobăind prin cotloanele misterioase ale timpului.

La final un videoclip preluat de pe Discovery Channel:

în care se vede că ziua în care vom putea călători prin timp nu este chiar aşa de departe. Sper.

… pentru că sunt câteva lucruri în trecutul meu apropiat care nu s-au petrecut deloc aşa cum aş fi vrut eu 🙂

Mai multe amănunte aici:

http://culturalsflearnings.blogspot.ro/2013/03/antologia-srsff-calatorii-in-timp-in.html

Ultima povestire publicată

Ultima povestire publicată se poate citi aici:

http://www.srsff.ro/proza/o-moarte-politicoasa/

Îmi pare rău pentru o selectare atât de morbidă a subiectelor din ultimul timp dar poate există o explicaţie. Se pare că procesul de restabilire după accident este mai puţin rapid decât am sperat. A fost nevoie de o altă intervenţie plus o operaţie la urechea internă care m-a scufundat într-o lume a tăcerii, care nici mie nici moralului meu nu prea i-a ajutat. Mi-am adus aminte că Homer a fost orb atunci când şi-a scris capodoperele aşa că am încercat să îmi închipui că acesta ar fi prilejul să dau ce am mai bun în mine. La alt nivel bineînţeles :)Lucruri care de multă vreme aşteptau să fie scrise dar încă nu le venise vremea sau pur şi simplu nu aveam eu timp pentru ele.
Cum era obositor să tot dau explicaţii la toată lumea că nu aud şi mai ales de ce nu aud, m-am retras de aproape două săptămâni în satul în care am copilărit. Sat Ocniţa, comuna Teaca unde mi-am petrecut primi, şi cei mai fericiţi nouă ani ai vieţii. Cu puţin noroc, şi dacă rezolv cu conexiunea de internet aici aş vrea să îmi petrecu şi ultimii nouă ani de viaţă – dacă reuşesc să aflu din timp care vor fi aceia:)
E greu de crezut că în plin mileniu trei mai există un sătuc în România fără internet, semnal la telefonul mobil numai undeva pe un deal şi numai din când în când iar telefoane fixe sunt numai trei în tot satul. Acum un deceniu, ultimul recensământ arăta că în Ocniţa sunt în jur de o mie de oameni. Între timp au rămas mai puţin de jumătate, majoritatea plecaţi dincolo iar unii chiar „dincolo” în ciuda longevităţii locale destul de ridicate. Nu sunt sigur dar cred că sunt cel mai tânăr locuitor al satului şi în ciuda bărbii albe şi a celor şaizeci de ani ai mei mai sunt unii bătrâni care am impresia că mă întreabă: „ mă copile, dau tu de a cui eşti?” – şi chiar dacă nu folosesc cuvintele astea sunt sigur că aşa gândesc.
Am de gând să rămân aici cam o jumătate de an, până se va face prea frig şi va trebui să fac focul în casă. Sunt de acord să scot apă din fântână cu găleata dar îmi este greu din cauza mâinii accidentate să tai lemne aşa voi rămâne aici atât cât va fi cald în lume. Este bine de ştiut că în această perioadă voi folosi cam de două-trei ori pe săptămână internetul când mă voi duce în Teaca unde există un internet-cafe. Cei şase kilometri dus şi şase întors am încercat în prima fază să îi străbat pe jos şi a fost frumos de câteva ori până în seara asta când s-a pornit vântul şi lapoviţa aşa că a trebuit să apelez la mijloace mecanizate.
Sincer să fiu în prima săptămână am crezut că turbez mai ales din lipsa internetului decât al telefonului. Abia apoi mi-am dat seama cât de mult timp consuma din timpul meu această plagă modernă. Scriam la un text o jumătate de pagină apoi mă uitam pe email să vad dacă mi-am mai scris cineva. Mai scriam câteva rânduri şi mă uitam pe ziare.com să văd ce s-a mai întâmplat în ţară.
Aici bag bătrânul mei laptop în priză, fiindcă se întrerupe curentul la cea mai mică pală de vânt aşa că preventiv este bine să am bateria încărcată, şi scriu. Şi scriu… Cu ce rezultate se vede prin reviste.
Televizor nu am şi nici nu îmi trebuie am avut un radio vechi şi chiar dacă se numeşte Gloria a mers numai vreo trei zile până i s-au umflat condensatori şi a făcut o frumoasă flamă violetă şi un fum înecăcios alb. Cum strada Academiei din Bucureşti de unde cumpăram pe vremuri piese pe sub mână se află la mii de ani lumină, când mă plictisesc foarte tare îmi pun din muzica care o am pe laptop. Nu prea tare că ar fi păcat să-i învăţ pe bătrânii satului cu Lara Fabian. O superbă melodie pe care am copiat-o din timp de pe youtube:

Această melodie este importantă pentru mine pentru că pornind de la ea mi-a venit ideea unui roman SF pe care sper să îl termin în această vară. Se va numi „ Un miliard de ani de pace”.

Îmi cer scuze celor care îmi scriu emailuri că le răspund atât de greu dar motivele sunt cele de mai sus.

POVESTIRI NOI PUBLICATE

„Puteţi să îmi spuneţi Dumnezeu”

Se poate citi deocamdată aici:

http://fanzin.clubsf.ro/2013/02/puteti-sa-imi-spuneti-dumnezeu/

„Tocăniţă de înger cu smântână”

se poate servi aici:

http://www.helionsf.eu/tocanita-de-inger-cu-smantana/

iar „Draga mea Clara”

o povestire ciudată despre o puşcă-târfă aici:

http://revistanautilus.ro/povestiri/draga-mea-clara-sergiu-somesan/

În curând, adică atunci când voi găsi ceva grafică potrivită, le voi posta şi pe blogul meu.