Ruşine, ruşine, ruşine vor striga după mine „vrăbiuţele” care îmi citeau până acum proza.

Ruşine, ruşine, ruşine vor striga după mine „vrăbiuţele” care îmi citeau până acum proza.

hqdefault

Spun asta pentru că tocmai am terminat aproape 30 de pagini dintr-un roman chick lit. L-am trimis ieri la o editură, am convenit să îl public sub un pseudonim feminin şi în cel mult o lună după ce îl trimit va fi publicat. Bine nu este chiar ca Sandra Brown dar este pe aproape. Sincer să fiu m-am săturat să fiu citit de cincizeci de cititori, vreau şi au cinci sute dacă nu cinci mii ca în vremurile bune.

Voi umbla numai aşa de acum în colo prin public aşa că o să mă recunoaşteţi uşor în schimb sunt sigur că nu o să îmi ghiciţi niciodată pseudonimul.

upload-0cba36a0-8811-11e5-8963-83362160f8e7

Pentru cei îngrijoraţi că aş putea deraia spre literatura porno vreau să vă asigur că totul se petrece soft – cel puţin până acum 🙂

 

 

Promoţia verii: set de patru cărţi la numai 20 de lei toate!

Aşa cum promis am căutat în bibiliotecă şi am făcut un pachet de neratat: patru cărţi la numai 20 de lei toate!

Este vorba de:IMG_0327

NUMĂRUL FIAREI

ŞAPTE FLORI EROTICE

SĂ N-O SĂRUŢI PE ISABEL şi

CARTE DE MAGIE.

COSTUL TRANSPORTULUI – COLET CU PLATA RAMBURS – ESTE DE 10 LEI.

Cărţile sunt toate noi …

Din păcate reduceri pot face numai la cărţiile care îmi aparţin 😦

La serviciile poştale nu am acces dar pentru cei care găsesc o cale să îmi plătească altfel transportul ( prin transfer bancar)  expedierea coletului este de numai 5 lei. Rambursul este cel care ne omoară…

Binînţeles cărţile vor fi cu autograf. Pentru asta va trebui să îmi spuneţi numele pe care vreţi autograful. Puteţi să îmi scrieţi aici, pe facebook sau pe emailul somesan_sergiu@yahoo.com

Recenzii şi referinţe puteţi găsi din belşug pe net la o simplă cputare după nume sau după titlu.

În grădina cu pisici…

În grădina cu pisici, două mari şi două mici 🙂

 

De fapt am scris asta doar pentru rimă pentru că este vorba de un pisoi pe care îl am de vreo trei ani – Pisicel – şi un şobolan mic şi gri dar cu atât mai drăguţ care a apărut din neant la geamul nostru.

pisicel si pisic gri

 

Din păcate deşi Pisicel îl acceptă în grădină nici nu vrea să audă de el în casă aşa că i-am pus o cutie roşie  în grădină unde pare că se simte foarte bine. Deocamdată.

pisica gri de aproape

Pisicel parcă mă întreabă: ce vrei? Îl iubesc dar să păstreze distanţa!

ce vrei

…aşa că bietul şobolan gri stă trist sub unica mea paulonia într-o cutie roşie primită de la Emag:)

sub paulonia

Azi am intrat la apă! La propriu :)

Azi am intrat la apă! M-am bălăcit împreună cu fiică-mea.

Singuratatea scriitorului in apa

Isabela a învăţat să înoate şi după primii trei metri, la sfârşitul zilei a reuşit să străbată în întregime bazinul pe lat.

Isabela a invatat sa inoate

Eu am stat asemenea unei morse meditative în mijlocul bazinului şi mă gândeam la „Manualul de magie” privind la frumuseţile patriei.

Am găsit deja una bună de model pentru personajul principal. Problema este că încă nu i-am spus… 🙂

 

Altfel lume multă şi voie bună…

IMG_0288

Sa n-o saruti pe Isabel la numai cinci lei! Cu autograf.

Căutând printre rafturile bibiliotecii am găsit un colet cu volume noi nouţe din Sa n-o saruti pe Isabel. Le ofer cu numai cinci lei bucata:Sa n_o saruti pe Isabel de Sergiu Somesan

pentru cine vine să le ia personal sau cu 10 lei transportul prin poştă. E cam mult dar dacă cumpăraţi încă trei cărţi transportul revine mult mai puţin per bucată 🙂

Câteva recenzii despre carte aici:

http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2015/08/recenzie-sa-n-o-saruti-pe-isabel-de.html

https://cersetordezambete.wordpress.com/2015/10/30/sa-n-o-saruti-pe-isabel-recenzie/

https://thesagittariusbooksblog.wordpress.com/2015/08/23/recenzie-sa-n-o-saruti-pe-isabel-de-sergiu-somesan/

http://lecturasirelaxare.blogspot.ro/2016/06/recenzie-sa-n-o-saruti-pe-isabel-sergiu.html

 

Aştep, sper că nu mult şi bine, comenzi aici,facebook sau direct pe emailul somesan_sergiu@yahoo.com

 

 

Zece cărţi de ale mele se găsesc în librăriile patriei :)

În librăria virtuală librărie.net se găsesc nu mai puţin de zece cărţi scrise de mine la vânzare:

http://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?au=12497&campaign=139647991&adgroup=18420745111&feeditem=&target=aud-56762015191:dsa-19959388920&geo=&interest=&gclid=CMrt3OLrw80CFdZsGwodSk0MZQ

Nu mă invidiaţi prea tare: din banii încasaţi în acest an pe vânzarea cărţilor abia am reuşit să îmi iau un fotoliu – comod ce este drept.

Aşezat lejer în el sper să îmi schimb felul de a scrie suficient de mult încât să pot să vând câteva mii de cărţi pe an. Am să vă ţin la curent 🙂

fotoliul scriitorului2

Uşor cu SF-ul pe scări…

 

Pentru că astăzi s-a împlinit exact un an de când manuscrisul romanului SF „Dragonul cu aripi ascunse” se plimbă de la o editură la alta am hotărât să renunţ momentan la acest tip de proză chiar dacă este „dragostea mea dintâi”.

Dragonul cu aripi ascunse cov01

Voi continua cu trhillere şi romane fantasy care văd că au o audienţă mult mai mare…

Explicaţia este puţin mai complexă decât pare la prima vedere şi trebuie să admit că romanul s-ar putea să nu se ridice la exigenţele editorilor români şi implicit şi a cititorilor. Pe de altă parte în ciuda faptului că aşteptăm de la edituri să fie un fel de îngeri binefăcători care zboară imaculaţi pe deasupra legilor de piaţă sunt firme care au de plătit la fel ca şi alte firme salarii, chirii, curent electric, impozite şi multe alte mici sume care cumulate pot duce la … ed-exit, că tot e la modă cuvântul.

Câteva informaţii interesante am găsit pe acest podcast:

http://icrpodcast.ro/2016/06/14/icrpodcast-157/

  • Pirateria de carte afectează puternic piața cărț
  • Un tiraj de 2000 de exemplare se vinde în cam doi ani.
  • Un tiraj de 4000 de exemplare e “record”.
  • Oamenii care se laudă că citesc nu cumpără carte.
  • Există cam 50.000 de cititori potențiali de SF, și câteva sute de oameni “hard core”.
  • Din 50 de lei, doar 5 lei ajung la autorul străin – restul rămâne în România să hrănească economia – intermediarii, editorii, traducătorii, manipulatorii, tiparnița.

Ce nu s-a spus aici este că la o carte de 50 de lei scriitorul român primeşte cam 10% drepturi de autor deci 10 lei în loc de 5 lei ca cel străin. Nu e mult dar cei cinci lei diferenţă pot face, pentru un contabil, diferenţa dintre viaţă şi moarte. (A editurii bineînţeles aşa că nu ar trebui să judecăm chiar atât de aspru editurile).

Dacă un autor SF este cu adevărat bun, sau cel puţin se crede aşa atunci ar trebui să îşi caute norocul în afară deşi şi acolo lupta este acerbă. Până voi avea bani să îmi traduc romanul în engleză eu voi continua cu trhillere.

Regele a murit, traiasca regele

Pentru că am terminat de lansat romanul „Justiţiarul” este timpul să mă apuc de altceva.

Noul proiect se numeşte „Manual practic de magie neagră” şi va fi fără îndoială o surpriză plăcută pentru toţi cititorii şi mai ales pentru cititoarele mele.

coperta color (1)-page-001

Pe scurt este vorba de multe adevăruri despre magia neagră, spuse printre rânduri, în timp ce urmărim aventurile unei tinere fete cu un destin aparte.

Am să vă ţin la curent cu evoluţia doar pe internet pentru că am să mă retrag din vâltoarea lumii ca să pot lucra în linişte la carte.

Totul începe într-o frumoasă şi liniştită după amiază când eroina principală, tânăra Marina este atrasă ca de un magnet în podul casei unde descoperă un misterios şi vechi cufăr:

fata cautand in cufar

Impresii de la Bookfest

Abia s-a terminat Bookfest-ul, abia s-au aşezat primele impresii şi pot spune că, una peste alta, au fost peste de 50 de prieteni care au participat la lansare. Care mobilizaţi pe facebook, care anunţaţi la şedinţa Antares…

Întreaga lansare se poate vedea aici:

Oricum sala a fost plină şi cele 30 de scaune s-au dovedit neîncăpătoare astfel că mulţi cititori au fost nevoiţi să stea în picioare.

IMG_0380

Sala aplaudă autorul… sau poate altceva 😦

IMG_0382

IMG_0390

Asaltat de admiratoare… cu spatele 🙂

 

IMG_0391

Fotografii de colecţie

 

IMG_0392

Asaltat de admiratoare… la propriu 🙂  Eugen Lenghel mă ţinea să nu cad sub presiunea asaltului

IMG_0393

În continuare sprijinit de Eugen Lenghel care mă ţinea să nu cad sub presiunea emoţiilor.

IMG_0395

Altă fotografie de colecţie…

IMG_9526

Eu explicând Lumii în ce direcţie ar trebui să meargă 🙂

IMG_9532

Autografe…

 

IMG_9538

 

Tot autografe…

 

IMG_9542

Eu cu Doina Roman. În ciuda aparenţelor nu dădeam nici autografe şi nici nu îi aranjam coafura ci pur şi simplu discutam despre viitoarele noastre romane 🙂 Cum să facem să treacă Justiţiarul Pragul…

 

IMG_9546

Cu Roxana Brînceanu care parcă spune: promit că este ultimul autograf pe care ţi-l cer! 🙂

IMG_9534

Eu şi cea mai tânără admiratoare a mea: fiică-mea Isabella, 9 ani!

IMG_9550

Eu rătăcind prin vremuri – de fapt numai prin standul editurii Vremea 🙂

 

IMG_9551

Gata! Se pare că nu mai este nici un amator de autografe aşa că mă pot retrage în bârlog. 🙂

 

5.000 de prieteni am pe facebook

5.000 de prieteni am pe facebook! Dintre aceşti 5.000 de prieteni cam 10% şi-au anunţat intenţia de a veni la lansare. Adică 500 de persoane. Dar pentru că vor interveni diferite probleme probabil că abia 10% din aceşti zece la sută vor putea fi prezenţi 🙂

E bine şi aşa dar ca să vă puteţi face loc la lansare ar trebui să veniţi din timp.

Vă reamintesc că mâine, sâmbătă 4 iunie, la Romexpo, la  Cafenea Pavilion C1 va avea loc lansarea romanului „Justiţiarul”.

 

IMG_0069

 

Vor prezenta romanul doamna Silvia Colfescu, Tudor-Călin Zarojanu şi Oliviu Crâzinic iar eu voi răspunde întrebărilor puse de cititori.

Pentru că anul trecut am lansat la acelaşi târg încă două romane acum le puteţi găsi la standul editurii Datagroup la incredibilul preţ de numai 10 lei exemplarul.

 

Este vorba de romanul „URSSA”coperta la romanul URSSA

şi romanul „Vampirul de pe strada Sforii”

 

Coperta la Vampirul

Nu uitaţi! Doar zece lei exemplarul!