Lansarea de la Bookfest din 24 mai 2015

Ieri a avut loc cu surle şi trâmbiţe lansarea romanelor „URSSA” şi „Vampirul de pe strada Sforii”. Surlele au venit de la standul din dreapta iar trâmbiţele de la standul din stânga încât abia, abia ne mai auzeam motiv pentru care ne-am apropiat ( sufleteşte ) cât am putut de mult). În prima fotografie eu cu Michael Hăulică şi Horia Nicola Ursu puneam ţara la cale – sau poate numai literatura – iar în fotografia a doua apar în plus şi Roxana Chirilă care îmi studiază cu îndoială una din cărţi – deşi a promis că o să îmi corecteze textele în aşa fel încât lumea să nu se prindă ce puţină gramatică ştiu – iar între Michael Hăulică şi Horia Nicola Ursu apar Cristina Ghidoveanu şi Laura Sorin. Pe partea opusă stă Roxana Brânceanu, pe care de multă vreme voiam să o cunosc dar pentru că s-a prezentat simplu: Roxana, am ratat întâlnirea cu Roxana Brânceanu. Lângă ea stă Bebe, cum care Bebe?, am fost întrebat. Nu-l cunoşti pe Bebe? Nu se poate aşa ceva dar dacă tot nu  îl cunoşti lasă-te de scris 🙂

Punand literatura la cale   toti ce mai buna

În jurul mesei la prezentarea romanelor am fost puţini dar aleşi 🙂

putini dar alesi

toti buna

Iar modul în care Prof. univ. Claudiu T. Arieşan mi-a prezentat romanele m-a făcut să cad pe gânduri: oare chiar eu le-am scris?

arieseanu

După ce îmi mai revin din emoţii şi oboseală promit să mai pun poze că am destule.

O carte care nu a mai fost publicată

Acum vreo zece ani mi s-a părut o idee grozavă să public un fel de replică spumoasă cărţii lui Cărtărescu „De ce iubim femeile”. Cartea era scrisă în registrul comic şi se numea „De ce nu iubim femeile”. Am scris-o în numai câteva luni, am încărcat-o pe o dischetă şi pac cu ea la „Războiul” la o editură din Bucureşti. Încă de la discuţia despre titlu mi s-a dat de înţeles că nu este foarte bine, pentru că s-ar putea interpreta şi atunci adio subvenţii. Nici vorbă să se poată interpreta, am spus eu şi am insistat să vedem textul care era destul de cuminţel după standardele actuale. Numai că…”vax albina crema puca!” la nici unul din calculatoare discheta nu se deschidea de nici o culoare şi cineva mi-a spus că probabil datele au fost alterate din cauza faptului că am ţinut discheta lângă telefon – şi pe vremea aia telefoanele chiar că erau cât o cărămidă mai mică.. Culmea ghinionului a fost că, odată întors acasă, mi-am dat seama că nici pe calculator nu mai am textul – probabil de emoţie l-am transferat în loc să îl copiez. Una peste alta am renunţat la proiect deşi textele erau chiar drăguţe şi poate că aş fi uitat cu totul de el dacă zilele trecute, căutând ceva prin calculator nu aş fi găsit coperta.

Coperta_de_ce_nu_iubim_femeile

Cărţi publicate de-a lungul vremii…

Pentru că veni vorba la un moment dat despre cărţile publicate de-a lungul vremii, trebuie să mai amintesc încă două: „Cum să cumperi un calculator” şi „Radiestezia – realitate şi mister”.

E adevărat că nu sunt literatură dar sunt… cărţi. Şi mai mult decât atât, s-au vândut în mai multe exemplare fiecare, decât toate celelalte cărţi de literatură la un loc. Se pare că lumea adoră să cumpere cărţi de genul „ Cum să…” aşa că dacă vreodată voi mai trece prin vreo criză financiară voi scrie ceva de genul: „ Cum să te închei corect la nasturi” deşi sunt sigur că una de genul „ Cum să o deschei mai repede la nasturi” ar avea mai mare succes J

Din cartea despre radiestezie de multă vreme nu mai am nici un exemplar, iar din cea despre calculatoare, chiar dacă mai am câteva exemplare, să nu uităm că are deja zece ani de când a fost publicată, aşa că mai poate interesa cel mult muzeul Antipa.

cum sa cumperi un calculator var_PhoenixRadiestezia – realitate si mister

OFERTA OFERTELOR şi o carte gratis!!!

Cei care vor cumpăra duminică 24 mai, la lansarea de la Bookfest, după ora 14 romanele „URSSA – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Americii” şi „Vampirul de pe strada Sforii” vor primi cadou o carte scrisă de mine. Condiţia este să cumpere ambele romane 🙂aproape ingeri poiana ingerilor numarul fiareisaruti isabel carte de magie cadouri de craciunsapte flori erotice kiss isabel apocalipsa Cumpărătorul va putea alege oricare din cele nouă cărţi de pe pagină:

OFERTĂ DE NEREFUZAT!!!

OFERTĂ DE NEREFUZAT!

Pentru cei prezenţi zilele acestea la BOOKFEST.

Dacă cumpăraţi cărţile „URSSA” sau „Vampirul de pe strada Sforii” şi după lectură constataţi că nu vă plac, îmi trimiteţi cartea şi eu vă returnez banii. Dar sunt aşa de sigur că o să vă placă încât mă oblig să suport eu costul transportului.

Cărţile pot fi găsite la Romexpo, pavilion C2, stand B21.

Lansarea cărţilor va avea loc duminică 24 mai la ora14 la acelaşi stand!Cei prezenţi vor primi autografe.

coperta la romanul URSSACoperta la Vampirul

Peste numai o săptămână voi fi prezent la Bookfest cu două romane în pavilionul C2 la standul editurii DATAGROUP.

Peste numai o săptămână voi fi prezent la Bookfest cu două romane în pavilionul C2 la standul editurii DATAGROUP. Primul este „URSSA – Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice ale Americii” şi are ca temă centrală călătoria în timp şi ” chirurgia temporală” iar „Vampirul de pe strada Sforii” chiar dacă este prezentat de editură drept roman poliţist are suficiente elemente SF, pentru că îmi este foarte greu să renunţ foarte brusc la dragostea dintâi

https://sergiusomesan.wordpress.com/…pavilionul-c2/

Romanele pot fi achiziţionate deocamdată de pe pagina editurii dar în perioada târgului vor putea fi cumpărate la preţ redus de la stand. Voi anunţa din timp ziua şi ora la care voi fi prezent la târg pentru eventualii amatori de autografe sau pur şi simplu pentru discuţii.

Vampirul din strada Sforii | Editura Datagroup

URSSA Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Americii | Editura Datagroup

Cum aleg numele personajelor?

doctor patolog

Pentru că uneori, prins în febra creaţiei, nu am foarte mult timp să stau să mă gândesc la alegerea unui nume am găsit o metodă rapidă şi sigură: din cei peste 4000 de prieteni de pe facebook aleg de la unul numele iar de la altul prenumele. Da, uneori încerc să fie nişte nume cât mai potrivite dar alteori le aleg pentru că aşa îmi sună bine. Dacă ar fi să dau un singur exemplu, în romanul „Vampirul de pe strada Sforii” doctorul patolog se numeşte Ovidiu Rizescu – deşi am fost tentat la început să îl însărcinez cu disecarea virginelor pe Haidamac Florin. Dar nu-i nimic, nu au intrat zilele în sac şi nici eu nu o să mă opresc din scris romane aşa că o să-i rezerv un rol special.

Am terminat, din multele începute, încă un roman. Se numeşte „Pisica şi Căpcăunul”

4236cat-girl şi m-a pus în faţa unui fapt tulburător. Am început să conştientizez faptul că mă îndrăgostesc, asemenea unui Pygmalion modern, de propria mea creaţie adică de Pisică. Pisica este o fată de o vârstă incertă cu multe apucături de pisică – dar nu sunt aproape toate femeile aşa? Ei bine Pisica din roman este aşa de „pisicoasă” pentru că are şi ceva gene de pisică în ea şi întrebarea este de ce dacă îmi place atât de mult o trimit tocmai pe ea să se lupte cu cea mai periculoasă fiinţă creată de mintea unui savant nebun? Poate că în subconştient doream ca ea să dispară şi astfel să dispară şi această tentaţie din viaţa mea.

Încă nu am o copertă să vi-o arăt, încă nu ştiu nici cu ce editură voi colabora ci pur şi simplu voiam să vă anunţ să staţi pe aproape fiindcă Braşovul este în pericol chiar dacă armata îşi trimite tancurile să îl apere…

Cum mi-am imaginat scena de la începutul romanului „Vampirul de pe strada Sforii” puteţi vedea aici:

Fotografia 1 Doua fetite si un baietel se pregateau sa   intre pe strada Sforii

” În dimineaţa zilei de vineri, douăzeci și patru octombrie
2014, două fetiţe de clasa a treia și un băieţel de
aceeași vârstă se grăbeau să ajungă la străduţă, la intrarea
dinspre Strada Cerbului. Era ora șapte fără câteva minute
și ei ar fi trebuit să ajungă fix la ora șapte la școala
din Curtea Honterus pentru că doamna învăţătoare
organizase, ca la fiecare început de an școlar, o excursie
surpriză.”