La un moment dat, imediat după anii ʾ90, au apărut și pe la noi tot felul de ciudățenii de care până atunci auzisem doar în filmele erotice. Apăruse sexul la telefon și, deși mie mi se părea o prostie, în ciuda reclamei care promitea „oltence fierbinți” la telefon, am avut un coleg care era înnebunit după așa ceva. Își cheltuia toți banii la linia fierbinte până când soția lui, exasperată de obiceiurile sale, mi-a cerut ajutorul.
Și el era de acord că depășise o limită, cel puțin financiară, dar spunea că nu se poate lăsa, exact așa cum pățesc unii azi cu păcănelele. Din aproape în aproape, am aflat că, sedus de vocile sirenelor de la telefon, nu mai era aproape deloc atras de soția lui, deși era o frumusețe de fată.
Am făcut iar pe consultantul erotic și era aproape să îmi reușească. Dar mai bine să vă spun totul de la început.
I-am povestit despre moda care apăruse în Occident: metoda rolurilor. Tot felul de scenarii care mai de care mai fistichii apăruseră pe piață și după ce i-am spus câteva dintre ele, a fost superîncântat și a început să le aplice. Interesant este că îi plăceau și soției lui, Violeta, sau poate că numai se prefăcea ca să-i fie lui pe plac.
Din motive care nu fac obiectul acestui articol, îmi povestea mai mult ea decât el despre experiențele lor.
Astfel, spunea că cel mai mult îi plăcea scenariul în care ea era o tânără copiliță care fura de foame, iar el, un polițist pervers care o aresta, îi punea cătușele și o ierta în schimbul partidelor de sex.
Altul era cel în care ea era o tânără virgină oarbă care avea o boală mai ciudată, dar care avea să înceapă să vadă imediat după ce va face prima dată dragoste. Era un scenariu pus la punct de mine, așa că am plasat foarte multe amănunte incitante. Îl cunoșteam așa de bine, încât aș fi putut foarte bine să regizez la fața locului scena.
Niciodată nu am trădat încrederea unui prieten până acolo încât să fac sex cu soția lui (mai bine mă certam câteva zile cu el, ca să nu mai fim prieteni în perioada fatidică), dar m-a făcut extrem de curios Violeta, când îmi povestea cum decurge totul.
El făcuse rost de un halat alb de la un prieten care vinde brânză în piață și improvizase un stetoscop din ce găsise prin casă, iar în momentul culminant se apropia de tânăra bolnăvioară. Îi comunica metoda prin care poate să o vindece și după ce o convingea să se dezbrace, se apropia de ea îmbrăcat numai în halatul alb, pe sub care nu mai avea nimic. Arunca „stetoscopul” cât colo și se apropia de ea:
—Văd o zare de lumină, șoptea Violeta, în timp ce Paul se apleca asupra ei.
Pe măsură ce Paul o penetra, Violeta începea să țipe tot mai tare:
—Văd, văd tot mai bine. Nu te opri!
Paul nu se oprea, numai că apărea o problemă: numărul de scenarii pe care le puteam inventa era limitat, pentru că eram în perioada în care scriam mai mult literatură SF decât proză erotică. Cu ajutorul Violetei, care mă corecta delicat când scenariile mele o luau razna și depășeau posibilitățile materiale sau fizice ale soțului ei, am mai continuat o vreme. Am mai născocit câteva în care ea juca rolul unei tinere doctorițe, costumată adecvat și în care era extrem de sexy și îl trata pe blegul ei de bărbat. Unul dintre scenariile la care ea mi-a dat peste mână a fost cel în care el se deghiza în robot și ea îl inițiază în tainele amorului. Motivul respingerii scenariului era că, la cât de nebun era, Paul ar fi fost în stare să își confecționeze un prezervativ metalic ca să fie totul mai veridic. Sau cel în care el se deghizează în Batman și sare de pe dulap direct pe ea. Motivul era și mai simplu: Paul se apropia de o sută de kile, dulapul era înalt și patul șubred.
Istoria scenariilor s-a terminat cu o lopată peste ochi, și asta dintr-un motiv foarte simplu. Tatăl lui Paul locuia în aceeași curte cu ei și era un om extrem de gospodar și cu ochii pe avuția agonisită de-a lungul timpului. În fiecare seară după ce rânea la vite, făcea un tur al proprietății cu lopata în mână, așa, să o aibă în mână pentru orice eventualitate.
În ultimul scenariu, Paul juca rolul unui hoț care pătrundea în iatacul unei tinere prințese cu gândul să-i fure toate bijuteriile. Când vede cât de frumoasă este fata, renunță la bijuteriile cu care era împodobită în schimbul nurilor ei. Pentru a juca mai bine rolul unei prințese persane, Violeta și-a făcut rost de șalvari și de un kilogram de bijuterii false, dar strălucitoare.
Toate bune și frumoase, numai că, până atunci, toate scenariile se petreceau în interiorul apartamentului lor. De data asta, Paul a vrut să treacă la un nivel superior al imitării realității, așa că, după ce a lăsat un geam întredeschis, și-a pus pe față o mască improvizată dintr-un ciorap negru și a ieșit în curte.
Ghinionul lui a fost că exact în momentul ăla s-a întâlnit cu tatăl lui, care își făcea „rondul de noapte”. Tot ce a mai putut face a fost să se întoarcă spre tatăl lui, să-și scoată ciorapul de pe față și să spună cu voce pierită:
—Nu da, tată!
Ultimul lucru pe care l-a văzut înainte de a leșina a fost latul lopeții care se apropia de fața lui. Tatăl său folosise lopata să rânească la vite, așa că, pe lângă durerea în sine, a mai fost și balega de vaci rămasă pe lopată și care s-a impregnat apoi pe fața lui.
Au chemat salvarea și a fost destul de greu să le explice celor de pe salvare urmele de balegă de pe fața lui, precum și șalvarii, și bijuteriile false cu care soția lui era împodobită. Fiindcă, nu-i așa, ca o soție fidelă ce era, l-a însoțit și ea la spital.
Paul s-a lecuit de scenarită și cu ocazia asta am scăpat și eu de corvoada inventării unor scenarii erotico-fantastice și mi-am putut vedea de scenariile mele ceva mai simple.
Sergiu Somesan 