Am auzit un zgomot ușor la ușă și m-am ridicat în capul oaselor în pat. Nu prea dormisem bine, un local aflat în apropiere avusese clienți până târziu în noapte și se simțise obligat să-i întrețină cu melodii de petrecere cântate tare și cu voie bună. Am privit la ceas: era numai opt și nu prea știam cine ar putea să mă deranjeze atât de dimineață. M-am tolănit înapoi cu speranța că fusese numai o părere, când am auzit din nou ciocănitul. Era abia perceptibil, ca o șoaptă, și, dintr-odată, mi-am dat seama cine ar putea fi. Îmi venea să-mi trag pătura peste cap, dar știu că ar fi bătut în continuare din ce în ce mai tare până aș fi deschis. Ciocănitul din ușă era efectul combinat al unei seri ploioase stropite cu multă votcă, în amestec cu foarte mult ghinion. Acum trei sau poate patru seri, după ce tipa cu care bântuisem toate plajele din jur îmi dăduse spre seară papucii, văzând că începe să plouă, m-am refugiat în barul hotelului, înecându-mi deziluzia cu câteva pahare de votcă bună. Târziu, spre sfârșitul serii, am văzut-o coborând pe ea, Ella. Era colega de cameră a mimozei pudice de dimineață și se pare că era cazată în același hotel cu mine. A cerut voie să ia loc la masa mea, iar eu, în halul de deprimare și însingurare în care eram, aș fi dat voie și unui hipopotam femelă să ia loc lângă mine, cu condiția să aibă un umăr pe care să plec capul meu de bărbat înșelat în așteptări și să plâng. Ei bine, Ella se pricepea de minune la consolări. Mi-a explicat pe îndelete că prietena ei așa își făcea în mod constant numărul, de când veniseră la mare. Agăța băieți, îi purta toată ziua cu vorba, apoi seara le dădea papucii, spre exasperarea lor. Și a mea, am încercat eu să adaug, dar nu numai mintea, ci și limba parcă îmi lucrau la ralanti și eu nu găseam acceleratorul să urnesc nițel lucrurile. Până la urmă, deși nu părea deloc genul, le-a urnit Ella. M-a ajutat să ajung la lift, apoi în cameră, pe urmă, normal, în pat. Cum a ajuns lângă mine rămâne un mister la fel de mare precum cel al Bermudelor. Am chemat-o eu? S-a oferit ea voluntară? Oricum, dimineață m-am trezit cu ea alături în pat. Fără alcoolul care să-mi alerge vesel prin minte și care să pună o perdeluță roz între mine și realitate, Ella părea cu mult mai mică decât mi-o aminteam eu aseară.
— Vai, a spus ea, când s-a trezit într-un târziu. Ce-o să crezi acum despre mine? m-a întrebat clipind pudic din ochii mari și de un albastru ca al mării și plini de inocență.
Am gemut fără să-i răspund nimic și, plăcându-mi cât de tragic suna geamătul meu, am continuat să gem. Am arătat spre cap și i-am făcut vânt pe ușă.
E adevărat că am lăsat biata fată fără răspuns, dar nu îmi era de ce cred eu despre ea, ci de ce ar spune prietenii mei, care mă știu totuși un om normal, dacă m-ar vedea în pat cu o asemenea puștoaică. Ei bine, de atunci, la fel ca și acum, aproape în fiecare dimineață, îmi ciocănea ușor în ușă să îmi propună tot felul de tâmpenii. Să fac pe adormitul nu ținea, pentru că alaltăieri, când, exasperat, am băgat capul sub pernă, a adus lăcătușul hotelului, perorând pe hol surescitată că precis prietenului ei îi este rău sau i s-a întâmplat ceva groaznic. Am deschis chiar la timp, înainte ca omul să spargă broasca, și, după cum privea când la mine, când la ea, legănând ușor ciocanul, am fost sigur că vrea să ni-l trântească în cap. Nu eram sigur doar pe cine anume vrea să lovească primul…
M-am dat jos gemând și m-am împleticit până la ușă, deschizând-o.
— Paul, oh Paul, izbucni ea zbuciumată ca de obicei. Dacă ai ști cât de îngrijorată am fost… Am crezut că ți s-a făcut rău…
Îngrijorarea ei a părut să se topească dintr-odată când a dat cu ochii de pat. Sporovăind întruna, a ajuns lângă el, s-a așezat și a început să potrivească pernele.
Întotdeauna am fost un om moale. Am lăsat lucrurile să curgă de la sine, chiar dacă ele nu curgeau în direcția în care aș fi vrut eu. De pildă, acum. De ce nu aveam putere să prind arătarea asta mică de după cap, să o duc în fața oglinzii și să-i explic:
— Fată dragă, puștoaico mititică! Trezește-te! Uită-te puțin în oglindă și pe urmă ia-o la goană… și să te oprești când o să te strig eu.
Din nefericire pentru mine, nu am găsit putere să fac așa ceva. În loc de asta, am început să bâigui o scuză, ceva legat de starea mea proastă, de durerea de cap care de câteva zile nu mă mai părăsea, deși mă simțeam mai degrabă asemenea lui Gulliver în timp ce era agresat de tânăra femelă yahoo.
— Lasă că te pun eu pe picioare! a decretat ea voioasă și a început să scotocească prin sacoșa imensă pe care o căra peste tot după ea.
A început să înșire pe pat vitamine, energizante și, la sfârșit, un pachet de prezervative Kama Sutra, cu poziții explicite din Tantra Yoga desenate pe ambalaj, doar-doar mi-o trece vreun gând prin cap. Mi-au trecut chiar două gânduri în timp ce mă îndopam cu pastile: trebuia să fac ceva, orice, ca să scap de ea sau, dacă nu, să dau bir cu fugiții și să renunț la frumusețea de concediu. Mă uitam la ea cum mă urmărește din priviri în timp ce îi înghițeam cu noduri medicația. Avea o față mică și drăguță, ochi scânteietori cum numai într-un film numit Laguna Albastră îmi mai aminteam să fi văzut și o poftă teribilă să mă sâcâie pe mine.
Am ieșit cu ea hotărât să mă fac praf suficient de mult încât să capăt curaj să-i spun că nu îmi place și că niciodată, orice ar face cu mine, nu o să-i mai dau niciun prilej să ajungă în patul meu. Poate doar dacă aș umbla tot timpul beat, dar nu eram atât de prost să-i dau ideea asta, pentru că, la câtă minte avea, ar fi fost în stare să o pună și în practică.
Îmi aminteam ca prin vis de prima seară petrecută împreună când în drumul spre lift, în timp ce ea s-a întors să își ia geanta, recepționerul mi-a șoptit la ureche:
— Domnule Paul!
L-am privit prin aburii băuturii și, când a crezut că mi-a captat cât de cât atenția, a spus:
— Aveți grijă, vă rog! Am impresia că fata asta este cam mică!
Dacă spunea minoră înțelegeam mai bine poate, dar așa, în starea în care eram, de mine s-a lipit de mintea mea încețoșată numai cuvântul „mică”. De fapt, Ella nu era deloc mică, avea aproape un metru șaptezeci și un corp minunat, dar ăsta a fost cuvântul care avea să mă bage în belele.
Nu îmi aduc bine aminte decât de primele două baruri și primele șase pahare. Pe urmă, ca prin vis, îmi amintesc că ne-am întâlnit cu colega ei de cameră, care ne-a felicitat – pomenise oare cineva de o logodnă? eu nu, în mod sigur –, apoi cu vechiul meu grup de prieteni, cel cu care venisem la mare. Unul m-a tras deoparte și mi-a spus foarte serios că pușcăria mă mănâncă, pentru corupere de minore, dar să nu mă îngrijorez fiindcă ei mă vor vizita și la închisoare. Genul de glume proaste pe care le făcusem și eu de nenumărate ori. Am înghițit totul în tăcere și am băut mai departe. Până când aproape nu mi-a mai păsat câți ani avea Ella și nici în ce parte se învârtește Pământul. Pentru că se învârtea tare, asta era sigur. Și totuși, prin aburi de băutură amestecați, îmi aminteam în timp ce ne întorceam spre hotel că trebuia să găsesc un motiv să mă despart de ea. Un motiv care să nu o supere, dar nici să poată fi întors mai târziu împotriva mea. Mă clătinam într-o parte și-n alta în timp ce ea mă susținea mândră, ca și cum le-ar fi spus sfidător celor care ne priveau amuzați: și ce dacă este beat? E omul meu! Omul ei pe naiba! Intrarea hotelului se apropia cu pași repezi, ba nu! noi ne apropiam de hotel cu pași – mă rog, nu așa de repezi –, dar ne apropiam totuși și mie nu îmi trecea nimic prin cap. Am intrat și parcă am văzut cum recepționerul de noapte a clătinat mustrător din cap, dar Ella a ridicat nepăsătoare din umeri și m-a condus spre lift.
Fă, Doamne, să se rupă cablul! Să se rupă cablul, mă rugam eu în șoaptă și nu știam ce să promit ca să îmi fie ascultată rugăciunea.
Ce ușor era de regi, pe vremuri. Construiau o mănăstire, o catedrală, două, și le erau ascultate toate rugile… Eu ce să promit? Mă întrebam întruna, în timp ce repetam ca o litanie: să se rupă cablul, fă să se rupă cablul…
— Nu se rupe, nu îți fie frică, mă încuraja Ella. Ai băut un pic prea mult și de-asta ți se pare că se clatină.
A avut dreptate: nu s-a rupt. Am ajuns în camera mea și, cum în mintea ei făcuse probabil oarece asociere între starea mea de beție și prima noastră noapte de amor, cred că se și vedea deja în pat cu mine.
M-am așezat la masă și i-am făcut semn să stea jos. Am început să vorbesc cât de rar am putut, ca să înțeleagă:
— Ella…
— Da, dragule, spune…
— Ella, stai jos și ascultă-mă! Nu scoate niciun cuvânt până nu termin de vorbit!
A strâns gura pungă și m-a privit încruntată.
— Ella… eu nu te iubesc. Și nu am să te pot iubi niciodată. Nu plânge și ascultă-mă! De când eram copil mic, am visat să iubesc o femeie așa… și am arătat cu mâna undeva unde bănuiam că ar fi cerul. Niciodată nu am să pot iubi o piticanie ca tine… așa să știi. Eram beat în prima seară, am crezut că ești mai înaltă… zău…
Sau poate că am spus mai mare? Oricum nu conta prea mult și nici nu avea ce să facă, știam asta sigur pentru că în liceu am avut un coleg care a încercat în zadar să mai câștige patru centimetri în înălțime ca să ajungă la fel de înalt ca prietena lui. Nu a reușit, cu toate exercițiile de gimnastică pe care le făcea zilnic, și până la urmă s-au despărțit.
Nu mă mai asculta. Fața și așa destul de mică i se încrețise ca și cum ar fi fost o mască din hârtie creponată și acum cineva mototolea hârtia pe dinăuntru.
S-a ridicat brusc în picioare, făcând să cadă scaunul ca într-un scenariu prost al unui film de serie B. Nu conta de acum. I-am spus că mă despart de ea, fără să îi spun că era vorba de vârsta ei.
— O să mă ai pe conștiință! m-a amenințat ea din ușă, privindu-mă cu ochii ca două puncte fosforescente. Mâine, dacă vrei să mă găsești, să mă cauți pe malul mării… și a trântit ușa făcând să sară tencuiala din jurul ei…
— Să te caute hingherii, am mormăit eu, cufundându-mă pentru prima dată de o săptămână încoace într-un somn adânc și fără vise.
Subconștientul meu bifase victoria și îmi comunicase că pot să dorm liniștit, pentru că dimineață nu avea să mă mai trezească nimeni.
Ciocănitul puternic care m-a făcut a doua zi de dimineață să sar din pat precis nu era al Ellei. Era prea puternic și ritmul părea aproape isteric. Cu ochii cârpiți de somn, m-am dus să deschid și am văzut fața înspăimântată a lăcătușului hotelului. A înghițit de două ori în sec, apoi a reușit să îmi spună:
— Domnul director a trimis după dumneavoastră. A spus că vă roagă să veniți urgent pe plaja hotelului.
M-am îmbrăcat mai repede ca niciodată în viață și am coborât cele trei etaje în fugă, fără să mai aștept liftul, în timp ce o idee groaznică își făcea loc în mintea mea: Ella s-a ținut de cuvânt și s-a aruncat în mare.
Când am ajuns pe plajă, am văzut că, în ciuda orei matinale, era plin de lume. Toți priveau la o gigantică siluetă culcată pe plajă. Părea o fată uriașă, imensă chiar, îmbrăcată într-un sumar costum de baie albastru și care dormea nepăsătoare, cu spatele la toată aglomerația de pe plajă. În prima clipă, m-am gândit la o reclamă la costume de baie sau la orice altceva. Cu numai câteva zile înainte, cei de la Coca-Cola instalaseră pe plajă o uriașă sticlă gonflabilă, pe care toată lumea se simțise obligată să o viziteze. Dar ce legătură putea avea cu mine? De ce mă căuta directorul? De parcă mi-ar fi citit gândurile, acesta se apropie de mine cu pași mici și afectați. Era singurul în costum și cravată de pe toată plaja, dar nu părea să îi pese prea mult de asta. Se ridică pe vârfuri ca să ajungă la urechea mea:
— Nu știu dacă ați observat, dar seamănă perfect cu prietena dumneavoastră! Până acum câteva minute era întoarsă cu fața spre plajă și am putut observa acest aspect foarte clar.
— Este cam devreme pentru o insolație, nu credeți? m-am interesat eu politicos, și el a vrut să îmi răspundă ceva pe același ton, dar chiar atunci pe plajă s-a produs rumoare și lumea a început să se dea la o parte.
Din cauza fluxului, ființa de pe plajă ajunsese să aibă fața pe jumătate cufundată în apă și, cum se pare că o deranja, s-a întors cu fața spre țărm. Era imensă! A căscat lung o dată, apoi s-a ridicat într-un cot, privind la cei adunați pe plajă. Era Ella, fără îndoială. Uriașă și inconfundabilă, în ciuda mărimii ei.
Rotind privirea, a dat cu ochii de mine și s-a ridicat în picioare. Câinii care erau amestecați printre oameni s-au pornit să urle, iar oamenii înșiși au început să se calce în picioare în dorința de a părăsi mai repede plaja.
O voce sunând ca toate trâmbițele Ierihonului a făcut ocolul plajei:
Paul! a spus ea, dar s-a auzit ca și cum ar fi spus „Phaaauuuul”.
Geamurile din spatele meu au zăngănit prelung, iar în port, nu știu de ce, s-au pornit să sune sirenele vapoarelor. Oricum, nu îi acopereau vocea.
Am închis ochii și am întins mâna în jur, încercând să găsesc perna. Era un coșmar, trebuia să mă trezesc repede și mai ales să am grijă de acum încolo să nu mai amestec în halul ăsta băuturile seara.
— Phaaaauuuul! s-a auzit iar, iar când am deschis ochii, am văzut că ea făcuse un pas spre mine printre oamenii îngroziți care părăseau în fugă plaja.
— Phaaaauuuul! Acum sunt destul de mare, ca să mă iubești?
Mă privea cu ochii ei strălucitori și a întins nerăbdătoare spre mine mâna cât cupa unui excavator de mare tonaj.
— Phaaaauuuul! și nimic nu suna mai înfiorător decât nota de duioșie pe care o ghiceam în vocea bubuitoare.
Am închis ochii și am lăsat mâna uriașă a destinului să mă cuprindă.
Sergiu Somesan 