Ultimul visator

Bărbatul culcat pe pat avea părul lung şi murdar şi, acolo unde atinsese perna, pânza albă şi scrobită căpătase o culoare incertă, cenuşie. Avea un somn agitat, se răsucea mereu şi îsi strângea crispat mâinile de parca ar fi încercat să prindă ceva. Uneori i se părea că a găsit ce căuta şi atunci un zâmbet fugar îi apărea pe buzele cenuşii. Era bătrân şi barba neîngrijită îl făcea să pară şi mai bătrân.

      – Ar fi trebuit să îl spălăm, spuse doctorul în chip de scuză, dar a fost adus aseară după ce personalul …

      – Nu ! ţipă cel de lângă el îmbrăcat într-un elegant costum de seară. Văzând că bătrânul din pat  se foieşte neliniştit, adăugă în şoaptă dar cu o voce încărcată de tensiune:   

      – În nici un caz nu trebuie să îl spălaţi sau să îi modificaţi în vreun fel înfăţişarea sau … felul de a fi.

      – Dar, domnule ministru, nu putem să

Cadouri de Craciun

M-am sprijinit de parapet şi am privit în jos. Undeva în adâncuri, apele fluviului curgeau învolburate şi întunecate. În amonte se rupsese de dimineaţă un pod de gheaţă şi sloiurile pluteau acum izbindu-se de maluri. Printre bucăţile de gheaţă cenuşii şi zdrenţuite se zăreau pete  întunecate de motorină şi grămezi de gunoaie. Îmi aminteam de vremea îndepărtatei mele copilării când puteam bea apă din fluviu. Apele îi erau limpezi ca cristalul, arareori tulburate doar după câte o ploaie mare spre izvoare. În ultimii ani, apele i-au devenit, pe zi ce trecea , tot mai mocirloase, încât nimeni dacă nu avea treabă, nu zăbovea prea mult prin preajma lui. Pescarii scoteau de-o vreme peşti tot mai mici şi mai ciudaţi pe care nu-i mai cumpăra nimeni. Şi din câte am auzit, nici lor nu le venea la îndemână să-i mănânce.

      În spatele meu reclama luminoasă a barului încerca în zadar să alunge ceva din bezna nopţii. „ vana lub” afişau strâmb literele şi un străin venit noaptea, ar fi stat mult pe gânduri până să îşi dea seama că acolo a scris cândva ”Havana Club”. Dar nu era nici o speranţă  să mai

O racheta cu numele meu

M-am oprit în faţa uşii, încercând, ca în fiecare zi de altfel , să-mi compun o figură cât mai obosită. Îngrijorat nu trebuia să mă mai prefac, pentru că oricum eram, dar obosit nu prea aveam de ce să fiu. Văzusem trei filme şi cred că arătam mai degrabă plictisit. Când mi s-a părut că mi-am intrat în rol suficient de bine şi că arăt destul de ostenit, ca orice om care a stat câteva ore bune aplecat asupra lucrului, am sunat de trei ori scurt la uşă.

      Mi-a deschis ca de obicei Robert, în timp ce Bruce se învârtea pe lângă mine pândind momentul să-mi sară în braţe. Din uşa deschisă a bucătăriei, a scos capul şi Ellen. M-a privit scurt apoi i-a repezit pe puşti.

      – Copii, lăsaţi-l în pace pe tata ! Nu vedeţi că e obosit?

      Se pare că exagerasem puţin şi-mi intrasem prea mult în rol , dar acum nu puteam să mai dau înapoi şi deşi ardeam de nerăbdare să mă joc cu copiii, le-am făcut semn să mă lase în pace şi m-am trântit greoi în fotoliu.

      – Imediat e gata şi masa, spuse Ellen, când veni ca să-şi treacă mâna prin părul meu, ca de fiecare dată când ajungeam acasă.

      Trecu apoi în faţa mea şi mă privi lung.

Arena

Somnul îmi încleiase gura, făcându-mă să simt un gust amar şi – pentru a nu ştiu câta oară – să jur că nu o să mai pun băutură în gură. Ca de obicei, o să uit de jurămintele astea cum o să ajung cu băieţii la club.

      Am dat să mă aşez mai bine şi brusc mi-am dat seama că nu sunt în patul meu. Am întins mâna şi am întâlnit un păr aspru. Înainte de a deschide ochii de-a binelea, m-am întrebat cât de beat am putut să fiu aseară, încât să intru în pat cu o asemenea femeie. M-am întins şi am vrut să mă întorc cu spatele: poate că dacă eu o să mă prefac că dorm în continuare, ea o să aibă bunul simţ să plece fără să fiu nevoit sa o mai văd. Puţine şanse: femeile, cu cât au părul mai aspru, cu atât sunt mai nesimţite – m-am trezit eu formulând una dintre maximele pe care aveam să le uit odată mahmureala trecută.

      O izbitură de picior în coaste m-a făcut să deschid ochii brusc spre o scenă incredibilă: eram culcat pe jumătate peste coama stufoasă a unui leu care sforăia uşurel, iar puţin mai încolo se zărea şi o leoaică. Mâna mea i se odihnea pe coamă şi