Cum a fost scris romanul „Gheață la malul sufletului meu”

Cum a fost scris romanul

„Gheață la malul sufletului meu”

 

 

Câteva precizări necesare

 

 

 

Pentru cei care încă se mai îndoiesc trebuie să precizez: eu sunt eroina lui, așa cum îi plăcea autorului să îmi spună dar de fapt sunt Sidonia Popescu, personajul principal din romanul „ Gheață la malul sufletului meu”. Iar titlul romanului, chiar dacă a rezultat în urma unor lungi discuții tot eu l-am ales.

Ce am mai făcut pentru acest roman înafara faptului că exist și că l-am întâlnit la momentul potrivit? Din când în când l-am tras pe autor de mânecă atunci când mi se părea că sare puțin calul. Dacă nu eram eu cred că ieșea un fel de „Povestea Poveștilor” de Ion Creangă, cu mine în rolul principal lucru cu care nu am fost de acord de la bun început. Chiar și așa a fost o permanentă luptă între mine care voiam decență cu orice preț și autor care mi-a demonstrat negru pe alb că sexul vinde, sexul atrage și mai ales povestirile despre sex se citesc de către mii de oameni.

Mi-a arătat într-o revistă virtuală care afișa în timp real numărul de cititori că povestirile lui cu tentă sexuală se citeau de către zeci de mii de vizitatori în câteva zile pe când o povestire psihologică care se putea citi în multiple chei de lectură abia a avut vreo cinci sute de cititori.

Pentru că avea în minte de la bun început planul romanului la care nu voia să renunțe cu niciun preț mi-a dat ideea să explic lumii modul cum a fost scris acest roman. După câteva zile de ezitare pe motivul că „cine se scuză se acuză”  ideea m-a prins pentru că după cum veți vedea între realitate și ceea ce și-a imaginat autorul este o diferență ca de la cer la pământ.

Scrierea acestui roman a început el însuși ca un adevărat roman așa că vă voi spune că la început mi s-a părut că asist la scrierea unui reportaj despre mine însumi. Un roman care se scria pe măsură ce zilele treceau. Iar pentru pudibonzi și pudibonde trebuie să precizez că tot romanul s-a scris la mine în sufragerie ( în roman el îi spune bucătărie dar bucătăria, chiar dacă este foarte mică există separat, dar nu prea a avut ochi pentru ea fiindcă nu l-am lăsat în ea). Iar tot pentru pudibonzi precizez că nu m-a atins niciodată decât la început când am făcut cunoștință și mi-a sărutat mâna.

În rest a păstrat o distanță decentă și a avut o comportare de care nu știu cine ar putea să se plângă.  Posibil să fi avut în sinea lui oarece frustrări atent refulate sau poate niște dorințe pe care și le-a exprimat în roman sub o formă mai mult sau mai puțin sublimată. Dar pentru că abia mi-am început studiile la Facultatea de Psihologie sunt sigură că după ce voi participa la mai multe cursuri mă voi lămuri mai bine despre ce anume a fost vorba.

Încă de la prima întâlnire a ținut să precizeze:

— Pentru că am observat că femeile se simt bine în preajma bărbaților gay sau a celor care sunt impotenți ar fi bine să precizez: nu sunt gay dar am acest certificat, și mi-a întins o hârtie ușor îngălbenită.

M-am încruntat și am început să citesc: pe scurt era vorba de un certificat eliberat de un medic de medicină legală care atesta faptul că domnul Someșan Sergiu suferă de impotență psihogenă. Era ștampilat și semnat de medicul legist Horia Rizescu și după puținele mele cunoștințe totul părea în regulă totuși am întrebat:

— Și de ce îmi arătați mie așa ceva?

A ridicat din umeri și a spus:

— Pentru că pentru a putea scrie romanul care te va avea drept eroină va trebui să îmi povestești o mulțime de lucruri despre tine și despre viața ta. Mă gândeam că o asemenea hârtie te va face să te simți ceva mai relaxată. Dacă vrei ți-o pot lăsa s-o înrămezi și să o pui pe perete, undeva la vedere.

Țin minte ca acum că am întrebat curioasă, ținând încă hârtia în mână și neștiind încă ce să fac cu ea?

— De ce aș face așa ceva?

— Pentru că vom lucra vreo trei luni la acest roman, apoi încă vreo lună ca să îl modificăm și să-l corectăm vizitele mele s-ar putea să atragă atenția. Celor prea curioși le poți arăta fără nici o problemă certificatul.

Am ridicat din umeri nepăsătoare dar am păstrat totuși hârtie. La urma urmei eram tânără, independentă și nu-mi păsa de nimeni iar pentru cei care își băgau prea mult nasul în viața mea aveam câteva cuvinte destul de vulgare dar am considerat că nu este cazul să îi arăt singurului scriitor pe care îl cunoșteam ce vocabular dețin. O dată sau de două ori când l-am dus cu mașina unde avea treabă- pentru că exact ca în roman nu avea mașină – a întors spre mine niște ochi albaștri și uimiți când m-a auzit înjurând în trafic:

— Înjuri ca un birjar! a comentat el sec și era cât pe ce să-l înjur și pe el la fel ca și pe cel care îmi tăiase fața.

Am preferat să îmi înghit în sec înjurătura și să-i răspuns cu cel mai fermecător zâmbet din dotare:

— Păi dacă în jurul meu sunt numai birjari cum altfel să mă fac înțeleasă de ei?

A acceptat cu o ușoară aplecare a capului explicația mea dar tot nu părea convins. Oricum nu a mai comentat nimic dar vreau să mai fac o precizare: cu acordul lui cele mai multe discuții despre roman și modul cum a fost scris au fost înregistrare așa că dialogurile dintre noi sunt cele reale iar cele puține pe care nu le-am înregistrat sunt reproduse din memorie.

Nu vreau să spun că mi-am șlefuit foarte mult limbajul în cele aproape trei luni cât acest roman s-a scris dar în mod sigur o mulțime de cuvinte noi s-au adăugat în acest timp vocabularului meu și am învățat de la un om care într-adevăr își cunoaște meseria cum să concept un text. Cum să îl corectez și cum să îl modific ca să aibă cel mai puternic impact asupra cititorului.  Dar cartea asta am scris-o singură așa că îmi cer scuze pentru eventualele greșeli și poticniri inerente pentru cineva care abia este la început.

După acest lung preambul – un alt cuvânt pe care l-am auzit prima dată la el – să trec la descrierea dacă nu oră cu oră, atunci măcar zi cu zi a modului în care s-a scris acest roman.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s