Am fost vineri, mai bine nu mergeam

Am fost vineri, mai bine nu mergeam, să-mi calculeze pensia: 1.540 lei pentru 44 de ani vechime. Cei drept nefiind pensionar de lux mă cam așteptam la așa ceva mai ales că niciodată nu am umblat după salarii mari. Atât am cotizat atât primesc și după cum merg lucrurile ar trebui să fiu bucuros dacă o să-i primesc și pe ăștia.

no-money-down_01-219x300

Va trebui vrând, nevrând sî încep să public în revistele care plătesc cât de cât textele. Nu că ar fi prea multe și nici că ar plăti prea mult.

Dacă public un text lunar  pentru care aș lua 150 de lei pe lună mă gândesc că uite așa îmi sporesc curat și cinstit veniturile cu zece la sută 🙂

M-a amuzat reacția unui vecin care atunci când i-am spus despre intenția mea de a mă pensiona mi-a spus mai în glumă, mai în serios:  uite încă unul pe care va trebui să îl întreținem din banii noștri.

Ce să-i explici unui asemenea om? Că 44 de ani vrând, nevrând statul mi-a oprit o cotă parte din salariu pe care s-a obligat să mi-i plătească în rate lunar atunci când voi ieși la pensie.

Oricum voi avea timp mai mult de scris așa că țineți aproape 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s