S-a ocupat și numărul 17 :)

Dar și numărul 18 este un număr frumos. Să nu uitați că la 18 ani devenim majori deci pot fi citite și cărțile mele cu conținut ceva mai erotic 🙂

Anunțuri

Un tabel care spune multe

Pentru că tocmai am început un nou roman m-am gândit să le fotografiez pe cele pe care le mai am prin casă.

IMG_2128

Unele le mai am numai în câte un singur exemplar recuperate de pe la câte un anticariat.

Conform tabelului de mai jos am scris până astăzi 20 cărți dintre care 16 am și publicat.

Aseară am început să scriu la a cea de douăzeci și una carte, un roman, dar pentru că vreau să o public sub pesudonim, deocamdată voi păstra tăcerea asupra titlului 🙂

Din fotografie lipsesc ”Comisarul și cei șapte pitici” și ”Justițiarul” din care nu mai am prin casă nici de leac 😦

 

 

 

Titlul Editura anul
1 Sa n-o saruti pe Isabel Arania 2000
2 Radiestezia – realitate si mister Arania 2001
3 Carte de magie Arania 2002
4 Cadouri de Craciun Karmat Press 2003
5 Poiana ingerilor Aldus 2004
6 Numarul fiarei Editura Vremea 2004
7 Aproape ingeri Editura Cartea Romaneasca 2004
8 Cum sa cumperi un calculator Editura Phoenix 2005
9 Sapte flori erotice Editura Vremea 2006
10 Do not kiss Isabel Infarom 2007
11 Apocalipsa după Ceauşescu – roman Editura Vremea 2012
12 URSSA – roman Editura Datagroup 2014
13 Vampirul de pe strada Sforii -roman Editura Datagroup 2015
14 Pisica și căpcăunul – roman Gazeta SF 2015
15 Justițiarul Editura Vremea 2016
16 Întâlnire cu Dragonul – roman Editura Etnous 2016
17 Comisarul și cei șapte pitici – roman Smart publishing 2016
18 Manual practic de magie – roman Finalizat – la corectură 2017

 

 

19

Comisarul și blestemul sângelui – roman Finalizat – așteptare răspuns edituri 2017
20 Dragonul cu aripi ascunse – roman

 

Finalizat – așteptare răspuns edituri

 

2017

 

 

 

Am găsit un om curajos pentru exemplarul cu numărul 13. Este vorba de Tudor Calin Zarojanu

Exemplarul cu numărul 13 va ajunge la Tudor Călin Zarojanu, cel care a făcut o prezentare superbă romanului ”Justițiarul”   aici:

https://www.youtube.com/watch?v=rt-R_Bw681E&t=66s

 

Și să mai trădez un mic secret: Călin este cel care îmi va scrie prezentarea Manualului de Magie pe coperta a patra.

Țineți deci aproape 🙂coperta-manualului-de-magie

S-a completat și numărul 12 la proiectul meu literar

Este vorba de Dragoș Chifor care de frică că se termina înscrierea la cele 100 de exemplare m-a contactat azi noapte pe la ora 4 chiar când terminasemn de scris o nouă pagină la… bineînțeles un nou roman 🙂

coperta-manualului-de-magie

Acum să văd ce curajos sau curajoasă se va înscrie la numărul 13.

Aștept nerăbdător să văd cum arată CURAJUL în stare pură 🙂

 

cal-curaj

La fel ca o găină care se urcă pe o grămadă de vreascuri să-și trâmbițeze realizarea

La fel ca o găină care se urcă pe o grămadă de vreascuri să-și trâmbițeze realizarea la fel fac și eu deși nici măcar nu e  realizarea mea.

Romanul ”Manual practic de magie neagră” este gata și l-am trimis de câteva zile la corectură. Mai am de așteptat câteva zile să se adune cei o sută de entuziasmați pentru completarea numărului până la o sută, număr minim pentru a putea porni proiectul.

coperta-manualului-de-magie

Și totuși. chiar dacă nu v-am spus nimic romanului îi mai lipsea ceva: o copertă pe măsura descrierii. Copertă pe care am primit-o în sfârșit astă noapte târziu de la inegalabilul meu prieten în ale graficii Gaveral Rocannon, cel care face de ceva timp și coperta Gazetei SF.

Chiar dacă este trecut de ora trei noaptea nu mă pot abține să nu vă arăt și vouă realizarea lui de excepție.

Vă aștept așadar să vă înscrieți mai departe la acest proiect magic și nebunesc în același timp.

 

O întrebare simplă pentru cei 4.600 de cititori ai romanului ”Pisica și căpcăunul”.

În ultimul timp am scris mai multe romane a căror acțiune se petrece în cea mai mare parte  în Brașov.

Este vorba în primul rând de ”Vampirul de pe strada Sforii” publicat în anul 2015 la editura Datagroup, ” Pisica și căpcăunul” publicat online în paginile Gazetei SF și ”Comisarul și blestemul sângelui” terminat dar încă nepublicat.

http://fanzin.clubsf.ro/pisica-si-capcaunul-i/#comment-8617

Întrebarea este dacă vă deranjează faptul că acțiunea se petrece într-un loc cunoscut, accesibil și în locuri pe care eventual într-un concediu sau o excursie le-ați putea identifica?

Mi s-a reproșat că dacă aș fi situat acțiunea undeva în occident sau eventual într-un loc neprecizat romanele ar fi avut mai mult succes.

Întreb asta pentru că sunt pe punctul de a termina un roman fantasy, ” Manual practic de magie neagră” și acțiunea se petrece bineînțeles tot în Brașov. Mie mi s-a părut distractiv să întâlnesc dragoni și grifoni pe străzile Brașovului acum aștept să văd ce zic cititorii.

Voi ce părere aveți?

Mulțumesc.

Participați la un nou proiect literar

În urmă cu peste un an am demarat un proiect literar care a avut un succes nesperat pentru mine: editarea unui volum de povestiri în tiraj limitat ( o sută de exemplare) numerotat și cu dedicație pe fiecare volum. Fiecare carte avea pe pagina de gardă numărul de ordine, dedicația, fotografia color a persoanei căreia îi era dedicată cartea.

coperta-color-la-manual

Ce poate să fie mai frumos decât să ai în bibliotecă un manual de magie neagră din care să te întâmpine fotografia ta atunci când o deschizi?

 

Așadar Dacă doriți un Manual de magie color, cu fotografia dumneavoastră pe pagina de gardă este suficient să îmi scrieți. Nu trebuie să vă filmați așa cum a făcut-o Simona Husar dar dacă o priviți o să vă dați seama despre ce anume este vorba:

 

https://www.youtube.com/watch?v=w-Ra5IIZ-I4&t=184s

 

Începând din această noapte de la ora 24 încep înscrierile pentru cele o sută de exemplare. Costul acestei aventuri este de 35 de lei și pentru a primi volumul este suficient să îmi virați bancar sau să îi trimiteți prin poștă.

Pentru acești bani primiți cartea „Manual de magie neagră” cu textul de mai sus și autograf plus încă o carte la alegere – tot cu autograf ( Să n-o săruți pe Isabel sau Numărul fiarei). În această sumă este inclus şi transportul prin poșta română. Se pot trimite și în Uniunea europeană dar numai în urma unei discuții privind costul transportului.

Puteți solicita și pentru un prieten sau prietenă acest cadou, important este ca fotografia și numele și prenumele să fie transmis pe emailul somesan_sergiu@yahoo.com.