Am recitit în seara asta fragmente generoase din cartea ”Inventica” scrisă de Pierre Verone.

Am recitit astă seara fragmente generoase din cartea ”Inventica” scrisă de Pierre Verone. Nu știu nimic despre autor decât că este român dar nu am mai citit alte cărți scrie de el deși în mod sigur a mai scris. Unchiul ”google” păstrează o tăcere misterioasă în legătură cu el dar asta nu mă împiedică să-i savurez cartea care este o adevărată bijuterie. Mai ales pentru cei care iubesc logica și matematica cel puțin la nivel elementar. În căutarea unui fragment care mi-a atras ceva mai demult atenția – cu speranța că va da naștere unei noi povestiri SF – am ajuns la pagina 99 unde se vorbește nici mai mult, nici mai puțin decât despre ”Realizarea unui televizor retrotemporal”.

retro-tv

Pentru analiza acestui interesant subiect s-a folosit tehnica ”Delphi” pe larg studiată în carte.  Au fost folosiți pentru analizarea subiectului 15 ingineri electroniști, 10 ingineri de altă specialitate, 12 fizicieni, 8 matematicieni, și NUMAI 5 scriitori SF. Această analiză a avut loc în anul 1980 și rezultatul cel mai probabil de realizarea al acestui televizor a fost anul 2012.

Cum au trecut patru ani de atunci și prin ziare nu am citit nimic – iar pe facebook nici atât – s-au întâmplat din două una:

– ori estimările au fost prea optimiste și mai avem de așteptat ceva sau sau chiar decenii.

– ori retrotelevizorul este realizat bine, mersi dar implicațiile ajungerii lui pe mâna populației sunt prea periculoase și este păstrat pentru utilizări… speciale.

Voi ce părere aveți?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s