Astăzi eram cu fetiţa mea la plimbare când am întâlnit o doamnă care îşi plimba labradorul auriu. Un câine drăguţ, jucăuş şi în vârstă de numai patru luni. A început să se joace cu Isabela şi se ridica în două labe ajungându-i până aproape de faţă. Isabela are zece ani şi este destul de înăltuţă iar labradorul părea că o ţine în braţe nu altceva. Îmi pare rău că nu am avut inspiraţia să-i fotografiez pentru că părea dragoste la prima vedere.
Semăna puţin cu ăsta
În sfârşit, în cele din urmă după ce s-au jucat pe îndelete a venit şi momentul despărţirii. Labradorul cu stăpâna lui au făcut vreo trei metri când, dintr-o dată câine s-a oprit s-a întors şi m-a privit ţintă în ochi. Parcă mi-ar fi spus: „Cu tine ce e? Tu de ce nu mă admiri?”
S-a smucit din lesă aproape să scape şi a venit la mine târându-şi stăpâna după el. Nu s-a lăsat dus decât după ce şi primit porţia de mângâieri şi din partea mea. Avea labele mari şi a ţinut neaparat să şi le pună şi pe mine, cel puţin până acolo unde a ajuns.
Doamne, cât de umană mi s-a părut comportarea asta 🙂
Sergiu Somesan 