După paisprezece cărţi publicate aş dori ca cea de cincisprezecea să ajungă un bestseller. Cum?
Best selling books, ‘Sorry, sold out!’
Pas cu pas şi am de gând să fac aceşti paşi alături de cititorii blogului în aşa fel încât modelul meu să poată fi urmat de cei care doresc să facă la fel. Sau, dacă nu voi reuşi, să evite capcanele în care, eventual, am căzut eu.
Să definim mai întâi de înseamnă un bestseller în condiţiile concrete de azi. Părerea mea sinceră şi personală este că un bestseller este o carte care se vinde în peste zece mii de exemplare în mai puţin de o lună. Din câte ştiu şi sunt destul de bine informat cu privire la fenomenul literar, numai „Flash-uri din sens opus” a lui Godină şi „Biblia pierdută” a lui Bergler depăşesc în ultimule luni aceste cifre.
Spre regretul meu eu nu am ajuns niciodată la asemenea cifre. „Carte de magie” – proză fantastică – a depăşit cinci mii de exemplare dar în peste cinci ani cât a stat la vânzare. Şi cartea „Cum să cumperi un calculator” a depăşit cinci mii de exemplare vândute dar tot aşa în câţiva ani şi câteva ediţii pe la diferite edituri. Pentru că aceste cărţi au fost publicate cu peste zece ani în urmă va trebui să revizuiesc – în scădere – aceste cifre şi să mă mulţumesc cu cinci mii de exemplare vândute într-un an.
Dacă tot am stabilit ţinta să vedem cum mi-am propus să o ating. Trebuie pentru asta scris un roman percutant, ceva cu mare impact la public, ceva care să intereseze pe toată lumea dar fără să fac rabat la calitate.
Eu m-am axat pe un roman poliţist „Justiţiarul” în care un psihopat vrea să facă ordine în clasa politică din România.
L-am terminat de săptămâna trecută şi vineri l-am oferit la zece edituri spre publicare. Este corectat doar de mine şi sunt sigur că am scăpat destul greşeli gramaticale şi de tastare pentru că nu am întâlnit încă om care să scrie mai neglijent ca mine. Dar în acelaşi timp sunt sigur că orice editură care se respectă are cel puţin un corector profesionist şi la urma, urmei trebuie să îşi merite şi el cumva salariul. Celor care obiectează le arăt finalul cărţii lui John Scalzi – Ultima colonie în care le aduce mulţumiri celor care l-au ajutat la carte „
Pentru corectorul Justine Gardner, care face să pară că ştiu cu adevărat gramatică şi ortografie, şi pentru Nicole de las Heras pentru designul interior al cărţii. Tot ce-am făcut eu a fost să scriu cartea; oamenii aceştia au făcut-o să arate bine”. Mi-e ruşine să recunosc asta dar eu nu ştiu gramatică în schimb ştiu să povestesc. Dacă dumneavoastră ştiţi şi una şi alta este perfect şi aveţi calea netedă spre un bestseller.
De ce am trimis manuscrisul vineri la edituri? Pentru că am vrut să verific o ipoteză lansată de un bun prieten. Spunea el că marile edituri s-au transformat în adevăraţi mamuţi, nu ştiu dacă nu cumva spunea dinozauri, şi la fel ca ei la fel o să dispară. În mod curios am primit deja trei răspunsuri – de la edituri mai mici este adevărat – şi după ce voi analiza propunerile am să vă ţin la curent cu evoluţia. Dacă într-o editură există măcar cineva care citeşte un manuscris în ziua lui liberă înseamnă că în editura aia încă nu este totul pierdut.
Mâine fiind luni am să aflu mai multe şi spre seară am să vă spun veştile – bune sau rele.
Sergiu Somesan 