Cum să publici o carte?

Pentru că în urmă cu ceva timp bunul meu prieten virtual – şi virtuos, fără îndoială, – George Sauciuc m-a îndemnat să rescriu adecvat vremurilor moderne vechiul meu ghid pentru scriitori SF de aici:

https://sergiusomesan.wordpress.com/2006/09/22/ghidul-scriitorului-de-sf/

l-am recitit cu atenţie şi m-am gândit ce aş putea modifica la el.

Ghidul respectiv a fost scris mai degrabă ca un pamflet decât ca un eseu sau decât nişte sfaturi cu adevărat bune de urmat de către confraţi. Spre uimirea mea acest ghid a fost citit, luat în serios şi destul de comentat. A fost citit în cei aproape zece ani de când există pe blog de peste 2000 de vizitatori unici şi foarte comentat în comparaţie cu alte articole. Ba mai mult un cititor care semnează DoDu – bănuiesc că este vorba de Dorian Duma – a fost convins în urma lecturării ghidului să devină un scriitor SF autentic. Nu ştiu dacă între timp a devenit sau nu, dar publică destul de des povestiri SF în revista Helion.

Între timp multe din sfaturile de acolo s-au perimat iar altele nu-şi mai au rostul. Câteva fete – frumoase probabil – au sărit de fund în sus la fraza de la punctul 4 al Ghidului „Cele frumoase nu au avut timp să înveţe gramatică! Din motive fireşti, desigur” fără să îşi dea seama că era o glumă. Toate fetele care mi-au corectat şi îmi corectează textele sunt frumoase de pică şi extrem de conştiente de asta aşa că nu s-a supărat niciuna dintre ele.

Dar să revin la oile noastre… textele noastre mai bine zis. Până să actualizez Ghidul  – dacă o să o fac vreodată – în urma mai multe întrebări primite de cititorii materialului:

https://sergiusomesan.wordpress.com/2015/12/26/editurile-un-rau-necesar/

mă văd nevoit să aduc câteva aănunte privind relaţiile unui autor SF – dar nu numai SF – cu editurile. Trebuie să precizez că – la fel cum este scrisul – şi relaţia cu o editură este o experienţă unică şi irepetabilă aşa că relatările mele trebuie să le luaţi doar ca sfaturi generale. O mulţime de factori perturbatori pot interveni şi modifica oricând o relaţie care a funcţionat admirabil multă vreme.

Dar să trecem la treabă şi să presupunem că interlocutorul meu este un tânăr scriitor care a scris un roman SF, primul lui roman, despre care el este convins că este minunat. Primul pas ar fi să caute printre prietenii lui câţiva care au citit cel puţin o sută de romane SF şi căruia să-i ceară un sfat sincer. Un fel de cititor beta ca să spun aşa. Şi nu, nu-mi trimite-ţi mie romanele voastre pentru că eu abia am timp să le scriu pe ale mele, darămite să le mai citesc şi pe ale voastre?

Înainte de a scrie acest articol m-am documentat şi eu destul de serios iar într-unul din articolele citite – Stelian Tănase – Un bestseller de necitit – publicat aici:

 

http://www.stelian-tanase.ro/un-bestseller-de-necitit/

 

am întâlnit următoarea frază care m-a uimit:

Editurile au devenit nişte sperietori, sunt prea puternice, scriitorii depind absolut de ele şi practicile lor sunt cam aceleaşi. Unul îmi spune că editura lui îl sperie la fel ca pe vremuri Securitatea şi cenzura la un loc, ( a avut probleme înainte de 89). Mi se plânge că pe vremuri măcar erai plătit omeneşte, dintr-o carte trăia un an. Acum nu are bani să ofere o masa prietenilor când publica ceva. Bun, i-am zis, lasă-te de scris. Nu pot, d-le. Asta ştie şi editorul tău, ţi-a prins slăbiciunea. O să mă dea nevasta afara din casă, se plânge. Cum e un bun romancier, nu ştiu ce să cred. Ca să închei, îi spun – Bine-ţi face! Mai bine te făceai vânzător de îngheţată, faianţar sau taximetrist. Oameni care fac adesea paradă de curajul opiniilor, de independenţa lor de spirit, când ajung la capitolul editori, amuţesc.”

Mi-am revăzut cu atenţie relaţia mea cu cele nouă edituri la care am publicat în ultimii cincisprezece ani nu le pot găsi nici un motiv de reproş. A, că nu s-au vândut numărul de exemplare la care speram sau că editura nu a făcut poate suficient de multe eforturi pentru a-mi promova cartea sau alte amănunte de genul ăsta pot găsi dacă caut cu dinadins. Problema este că fiecare editură în parte şi-a îndeplinit cu brio  partea care îi revenea din contract.

Să revenim la romanul tânărului scriitor. După ce cititorii beta au lecturat romanul şi şi-au dat cu părerea, scriitorul nostru va trebui să se aşeze iar la masa de scris şi să analizeze cu ochii în patru fiecare critică. Unele vor fi îndreptăţite iar altele nu. Dacă vrea să devină un scriitor profesionist  va trebui să ţină seama de cele care îi pot face romanul mai lizibil, mai bun şi mai apropiat de gusturile cititorilor. După ce l-a recitit şi revcitit încă o dată va trebui să se hotărască ce să facă cu el. Dacă stăpâneşte foarte bine gramatica şi ortografia este suficient să corecteze el însuşi textul şi ajunge. Dacă la fel ca mine sau John Scalzi ( forţată asociere dar nu am găsit altă rimă!) va trebui să găsească un corector bun. Asta poate costa destul de mult dar este un sacrificiu necesar mai ales la început de drum. ( Ca să explic ce este cu John Scalzi am să redau un fragment din mulţumirile pe care le aduce la finalul romanului Ultima colonie;” Pentru corectorul Justine Gardner, care face să pară că ştiu cu adevărat gramatică şi ortografie, şi pentru Nicole de las Heras pentru designul interior al cărţii. Tot ce-am făcut eu a fost să scriu cartea; oamenii aceştia au făcut-o să arate bine. Mulţumesc de asemenea lui Ethan Ellenberg, nepreţuitul meu agent.”)

Deci după ce ajungeţi la fel de celebri ca John Scalzi vă puteţi permite să puneţi virgula între subiect şi predicat şi să porniţi fraza la timpul viitor şi să o terminaţi la perfectul compus. ( Eu fiind undeva într-o situaţie intermediară mai corectez un pic din texte dar nu prea mult cât să mai las şi editorilor ceva de muncă). Că tot veni vorba de asta, îl desfid pe editorul care va renunţa la un roman bun numai pentru că are greşeli de gramatică dar care are în rest tot ce-i trebuie ca să devină un bestseller. În acest caz nu mai este editor ci un soi aparte de nazi-grammar. ( Promit să revin cât de curând pe tema asta cu un articol aparte).

Pentru cei care au, la fel ca mine, probleme de acest fel, le pot recomanda pe email câteva adrese ale unor corectoare superbe. ( Ca mod de lucru, nu vă gândiţi la prostii).

Să zicem că autorul a trecut şi de acest pas şi are romanul corectat, redactat şi, aproape, bun de tipar. Ce poate face mai departe?

Varianta 1 – Dacă este foarte sigur de el şi de romanul lui poate încerca să în publice în regie proprie. Aceasta este varianta cea mai ieftină şi există o mulţime de edituri care dau ISBN-ul cărţii, trimit şapte exemplare la Biblioteca Naţională, iar restul tirajului îl trimit prin poştă sau curier autorului care se va ocupa de distribuţie. În măsura în  care este cunoscut pe facebook, are un blog cu suficienţi vizitatori sau găseşte alte canale de distribuţie acesta pare o variantă perfectă până la un tiraj de 2-300 de exemplare. Cu un tiraj mai mare începe să te doară mâna tinere autor – de la făcutul coletelor, bineînţeles). Preţul va putea fi stabilit de autor şi singura lui obligaţie este să îşi declare veniturile realizate la fisc.

Varianta 2 – Este vorba tot de o carte scoasă în regia autorului dar în contractul semnat cu editura va fi prevăzută şi obligaţia acesteia de a distribui prin canalele ei uzuale cartea cu pricina. Preţul îl stabileşte tot autorul dar primeşte numai 50-60% din preţul de vânzare ( restul merg către editură şi distribuitori) iar decontarea banilor se face semestrial sau anual după cum se prevede în contract. De data asta impozitarea se va face direct la sursă adică sumele datorate fiscului vor fi virate de către editură.

Varianta 3 – Este varianta la care visează toţi autorii şi de obicei se ajunge la ea după mai multe cărţi publicate folosind primele două variante. Adică se trece de la stadiul de ilustru necunoscut la cel de semi-cunoscut.

Cu această variantă se trimite manuscrisul unei edituri, se aşteaptă cele 60 de zile reglementare, apoi în funcţie de răspunsul primit se aşteaptă sau se trimite răspunsul la altă editură. De obicei atunci când răspunsul este pozitiv, se semnează un contract în care se stipulează că 10% ( sau chiar mai puţin în unele cazuri) din preţul de vânzare al cărţii revine autorului. Până la apariţia cărţii de sub tipar mai trec câteva luni iar până la apariţia în librării încă o lună, două. De câţiva ani buni eu folosesc numai această variantă, nu mai dau bani pentru publicarea cărţilor ( ba uneori în câteva cazuri notabile am primit şi un avans consistent dar a trebui să îmi vând drepturile de autor pentru zece ani!) iar decontarea se face semestrial.

Faptul că eu personal nu am luat nici o „ţeapă” nu înseamnă că nu i se poate întâmpla tânărului nostru autor. La fel ca peste tot se pot întâlni şi în mediul editorial escroci şi singura modalitate să îi ocolim este să ne informăm din timp.

Deşi dacă ar fi să mă întrebi pe mine sunt câteva categorii cum ar fi profesorii, medicii şi preoţii unde oamenii ar trebui să lucreze numai dacă au vocaţie. Cam la fel ar trebui să se întâmple şi în lumea cărţii dar poate că eu trăiesc într-o lumea ideală.

O introducere foarte bună în „culisele” muncii de editare găsiţi aici:

http://www.kingdom-design.org/publicare-carte/

Dacă există interes pentru asemenea „dezvăluiri” promit că voi continua. Dacă nu, nu.

Anunțuri

  1. Pingback: Scurte #447 | Assassin CG


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s