Recenzie la romanul „Apocalipsa după Ceauşescu”

Tîrziu de tot am găsit o recenzie la romanul „Apocalipsa după Ceauşescu”

https://www.goodreads.com/book/show/16173133-apocalipsa-dup-ceau-escu

”Ce mi-ar plăcea să-l văd pe Țepeș plimbându-se prin București cu o rezervă zdravănă de țepușe după el…”

În ultima vreme cărțile autorului Sergiu Someșan sunt promovate intensiv pe internet, mai ales pe blogurile românești așa că am fost reluctant în a mă abține de la a-i citi cărțile în virtutea ideii că la pomul lăudat nu te duci cu sacul mai ales dacă sunt destui pe lângă așteptând să-și încarce și ei sacii. Așa că pot spune că a fost pur și simplu un gest spontan faptul că am cules din librăria de la colț prima lui carte pe care am găsit-o, Apocalipsa după Ceaușescu.
E o carte subțire și lejeră, mai mult o gustare și poate fi savurată perfect în tren de la Cluj la Brașov sau de la Oradea la Cluj, ba chiar de două ori.

Este prima carte a scriitorului pe care o citesc însă mi-a oferit o vagă impresie despre ce fel de autor este Sergiu Someșan. Dacă scriitorii ar fi sportivi olimpici atunci el ar fi un sprinter la categoria 100 de metri. Dacă scriitorii ar fi mașini de curse, el ar fi un top fuel dragster. Sergiu Someșan are o idee, o valiză de unelte pentru a o expune, își face treaba rapid si precis apoi își ia catrafusele și pune punct. 150 de pagini sunt de ajuns pentru o idee de baza și una-două satelite. E un sprint literar fără prea mult build-up. Poate aceasta e și motivul atracției cititorilor pentru stilul său, idei singulare într-o lucrare simplă dar bine realizată care să contrasteze cu tomurile literare complexe din care cititorii pierd oricum jumătate din idei.

Noțiunea de bază din spatele cărții e foarte atractivă poate numai datorită faptului că este incredibil de autohtonă (cartea ar fi imposibil de publicat pentru un public internațional), pentru că ne izbim de ea atât de des încât atunci când o descoperim în carte pare că face parte din noi. Populația îmbătrânită înainte de vreme și depășită de evoluția rapidă a societății, de globalizare simte că i-au fost furate tinerețea și rolul în societate. Această populație caută să se refugieze în lumea idilică a minții în care sunt veșnic tineri, în putere, cu un rol bine definit în societate și în care restricțiile și îngrădirea libertăților de dinainte de ’89 nu au existat niciodată (nici nu au existat, nu le poate dovedi nimeni că ar fi altfel).
Scriitorul introduce tocmai această posibilitate a întoarcerii personalității și simbolului perioadei comuniste – soții Ceaușescu. Pentru un observator extern reacțiile stârnite de miraculoasa întoarcere par a fi confabulațiile autorului, dar pentru cititorul român ele sunt cele așteptate.

De la începutul cărții naratorul pare să contrasteze cu personajul său, pe cât de plin de energie și hip e primul pe atât de obosit și dornic de hibernare e celălalt. De-a lungul cărții personajul evoluează și își recâștigă energia pe care o pierduse. Consider asta a fi una din ideile satelite a autorului: pe tărâmul mioritic omul de după 60 de ani se simte vlăguit, stors de energie și moral deja se îmbarcă în Expresul Morții deși el poate nu o să plece decât peste 10-20 de ani. Considerând că acesta e scopul lui acum, pensionarul tipic își cumpără bilet (doar dus) și urcă în vagon unde așteaptă zeci de ani apatic să plece trenul (oricum e obișnuit cu mersul trenurilor din România, deja nu îl mai deranjează).

Decesul faimoasei perechi s-a înregistrat în memoria românilor ca un fenomen științific alături de gravitație, magnetism și descărcările electrice și chiar dacă e șocantă întoarcerea lor, mințile mistice se mulțumesc să atribuie această întoarcere pe seama unui miracol divin și, într-adevăr, nu ar fi exclus în sânul acestui popor ca peste 100 de ani să apară în calendar Sfinții Niculae și Elena la 7 zile după Sfinții Constantin și Elena.

Condiția umană e privită din perspectiva unei complete lipse de valori: în trecut revoluția ar fi putut fi înăbușită ușor cu casete porno și DVD-uri iar în prezent presa are grijă ca industria pornografică și consumerismul să distragă atenția maselor de la adevăratele probleme.
Episodul cu Ildiko m-a trimis imediat cu gândul la Femeia de Ciocolată a lui G. Mihăescu; poate că e inspirat sau nu. Destule exprimări și expresii trădează originea etnică a scriitorului născut în Reghin (salutări din Tg. Mureș) și am savurat replicile sfătoase ale personajelor.

În concluzie recunosc că am gustat cartea, a fost o lectură lejeră plăcută și am apreciat stilul adoptat de autor deși aș fi preferat personaje mai complexe, idei mai bine întrepătrunse între ele, evenimente mai puțin superficiale. Pe viitor probabil că voi citi și cărți mai recente ale autorului să descopăr cum se pliază acest stil pe diferite subiecte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s