Azi noapte am avut un vis interesant numai că este o mică problemă cu acest vis.

Cum i-am promis lui Marian Truţă o povestire pentru Almanahul Anticipaţia şi cum termenul până la care trebuie să o predau se apropie, până şi nopţile îmi sunt bântuite de termenul scadent. Visul a început aşa cum sunt toate visele mele, alert, vioi şi plin de acţiune. Numai că la un moment dat o voce, probabil că vocea auctorială, a avut ceva de comentat şi visul s-a reluat într-o nouă variantă ceva mai potrivită pentru tipar. Mă întreb atunci, la fel ca în povestirea „Mâna care scrie cartea” a cui este meritul în acest caz? E o întrebare pur retorică dar totuşi mă nelinişteşte.