CONCURS

Concurs


Pentru că spre sfârşitul anului voi finaliza o culegere de povestiri SF, m-am gândit să vă ofer aici un mic „aperitiv” sub forma unui amuzant concurs. Volumul se va numi „Trebuie să zbang tung bung” şi am deja o propunere de copertă de la editură după cum se vede mai jos. Dar sunt deschis şi la alte propuneri dacă vor exista.


Cum am mai procedat şi la alte concursuri, voi posta pe blog o povestire fără final.  Este vorba de povestirea – MICA MEA CONTRIBUŢIE LA SFÂRŞITUL LUMII.

Ea este de fapt scrisă şi pregătită pentru tipar dar cu ocazia acestui concurs lansez o provocare către toţi cititorii să completeze ei finalul. Cel care se va apropia cel mai mult de finalul imaginat de mine va câştiga un set de cinci cărţi pe care le-am publicat de-a lungul vremii – eventual cu autograf. Nu exista limită la mărimea textului: poate să fie o singură frază sau chiar câteva pagini şi am să vă rog să  postaţi continuarea dumneavoastra în comentarii. Concursul începe în 15 septembrie şi se va finaliza în 30 septembrie la ora 24 când voi posta şi finalul povestirii spre a putea să compare toată lumea versiunile.

Acestea sunt cărţile pe care le voi oferi drept premiu:

 

MICA MEA CONTRIBUŢIE LA SFÂRŞITUL LUMII

            Sunt un profesionist. Nu este vorba de lipsă de modestie, dar cum altfel aţi putea numi un om care are un cazier imaculat ca zăpezile de pe Kilimanjaro şi care a sustras la vremea lui cele mai celebre pietre preţioase din lume? Mi-au trecut de-a lungul vremii prin mână şi diamantul Hope, şi smaraldul Patricia, ca să pomenesc numai de cele mai cunoscute. Uneori, pentru variaţie, mai făceam să-şi schimbe proprietarul şi câte un tablou celebru, totuşi specialitatea mea rămâneau cristalele. Puţinii cunoscuţi care îmi ştiau activitatea mă bănuiau că am o slăbiciune pentru ele, dar, de fapt, aveam o slăbiciune pentru libertatea mea, pentru că era mult mai uşor să te strecori pe sub ochiul necruţător al camerelor de luat vederi cu o picătură de frumuseţe pură, cum erau pietrele preţioase, decât cu un tablou fie el şi făcut sul.

Din acest motiv, printre colecţionarii cu greutate eram socotit un fel de rara avis, pentru că nu-mi lăsasem aproape nici o comandă neonorată, odată acceptată. Dar şi tariful meu era pe măsură: un milion de dolari lovitura plus cheltuielile ocazionate de acţiunea în sine. Fără îndoială că au fost şi lovituri pe care le-am refuzat şi poate de aici îndelungata mea activitate profesională. Existau locuri pur şi simplu inaccesibile sau erau acţiuni care ar fi fost realizabile, dar a căror punere în scenă ar fi costat mai mult decât piatra în sine.

După mai mulţi ani de activitate, aveam douăsprezece milioane în diferite conturi şi tot atâtea lovituri strălucite la activ; ajunsesem la jumătatea vieţii şi tocmai mă întrebam dacă nu cumva ar fi cazul să mă retrag. Nu eram superstiţios şi o eventuală a treisprezecea lovitură nu-mi crea emoţii, dar parcă am avut o uşoară ezitarea atunci când am fost contactat iarăşi prin canalele obişnuite. Şi dacă, de obicei, numele clientului îmi rămânea necunoscut, de data asta l-am aflat chiar de la început, şi asta nu mi-a plăcut deloc. Despre Donald Koster auzisem şi eu la fel ca oricine citea ziarele, pentru că avea prostul obicei să nu lase să treacă măcar o zi fără să se scrie despre el. Un gest de caritate generos azi, un capăt de acuzare mâine şi o căsătorie cu o starletă poimâine nu puteau să-mi scoată din minte ceea ce bănuia toată lumea, şi anume faptul că principala parte a averii magnatului provenea din comerţul mai mult sau mai puţin legal cu arme.

Ce ar putea să-şi dorească un om de calibrul lui şi să nu poată obţine prin alte mijloace, încât să fie nevoit să apeleze la mine? În seara când m-a primit în cabana lui singuratică din munţii Apalaşi, undeva în apropierea vârfului Washington, încă nu mă lămurisem, deşi îmi întinsesem toate antenele pe care le aveam — şi nu erau deloc puţine.

Odată prezentările făcute, secretarul lui care mă adusese la cabană se făcuse nevăzut, cum nevăzuţi s-au făcut şi oamenii de la pază.

Mă instală într-un fotoliu, îmi aduse un scotch, apoi răscoli puţin buştenii care ardeau în cămin, dar toate acestea erau simple stratageme pentru a trage de timp şi a mă studia în voie.

— Îţi plac filmele, domnule Grimson? Acesta era numele sub care mă cunoştea.

Am gustat puţin din pahar, gândind cu rapiditate: acesta era un soi de test sau era pur şi simplu o încercare de a începe o conversaţie? La gestul meu, care putea fi interpretat drept unul pozitiv, el continuă:

— În ultimul timp, nu prea mai am timp de ele, aşa cum probabil că nu ai nici dumneata. Dar, în tinereţe, filmele, mai ales cele de aventuri, mă fascinau. Nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte de „Indiana Jones şi Arca pierdută”. Tot filmul este superb, dar finalul este pur şi simplu terifiant pentru un colecţionar ca mine: un depozit întreg, plin cu artefacte care abia îşi aşteaptă colecţionarul potrivit. Multă vreme am crezut că este o simplă găselniţă a scenaristului pentru un final mai interesant…

Luă o înghiţitură de scotch, mai răscoli puţin jarul, apoi se aşeză pe fotoliul din faţa mea.

— Spre deosebire de clienţii dumitale obişnuiţi, care îşi bucură ochii cu pietricele sau nuduri, eu sunt un colecţionar mai pretenţios. Mie îmi plac artefactele ciudate şi deosebite…

Se ridică vioi şi deschise un seif încastrat la vedere în perete, de unde reveni cu o casetă. O aşeză cu grijă pe măsuţa din faţa noastră, apoi o deschise atent, iar în faţa ochilor mei uimiţi apăru celebrul craniu de cristal.

Zâmbi când văzu uimirea întipărită pe chipul meu şi spuse:

— Uneori, astfel de minunăţii apar ici-colo, în muzee sau în colecţii particulare. Apoi, pe neaşteptate, ele dispar cu totul din atenţia publicului şi prin mijloace specifice am aflat că nici nu apar în colecţii particulare, aşa cum este a mea.

Împachetă cu grijă craniul în casetă, pe care-o puse apoi cu evlavie în seif, se aşeză la loc în faţa mea şi-mi puse o mână pe genunchi, ca şi cum ar fi urmat să-mi spună un lucru de mare taină:

— Acum câteva luni a fost descoperită o sferă din acelaşi tip de cuarţ ca şi craniul. Au numit-o Sfera Magică, dar, după numai câteva zile în care a fost studiată de specialiştii de la Smithsonian Museum, sfera a dispărut cu totul. Nu a fost furată şi abia după îndelungi cercetări am aflat că astfel de depozite, precum cel din film, chiar există şi în ele Guvernul adună şi îngrămădeşte, fără nici un scop aparent, un artefact după altul.

Scoase un dosar şi mi-l înmână:

— Ai aici tot ce te-ar putea interesa ca să dai în relativă siguranţă lovitura – coduri de securitate, ore de patrulare… Tot ce ai nevoie.

Am dat să refuz, dar a făcut un gest de respingere a argumentelor mele înainte de a le auzi:

— O să îmi spui că nu este genul dumitale de lovitură, dar bănuiesc că zece milioane te vor face să te răzgândeşti şi să treci şi genul acesta de acţiuni în patrimoniul dumitale. Cinci milioane acum şi cinci milioane când îmi predai intactă Sfera Magică.

M-am răzgândit, într-adevăr, şi am luat dosarul gata să plec şi să mă apuc de treabă.

— Mai am o singură rugăminte, de fapt două, spuse Donald Koster înainte de a ne despărţi. Lovitura aş dori să fie dată săptămâna viitoare, mai precis pe 21 decembrie 2012. După cum ştii, conform calendarului mayaş, atunci este preconizat sfârşitul lumii, iar genul de oameni care-şi fac veacul în acel depozit sunt predispuşi ca în aceea zi să urmărească orice altceva, numai artefactele de acolo, nu; cred că vor sta cu toţii lipiţi de televizoare, să prindă apocalipsa în direct. A, mai adăugă el, şi aş dori să nu deschizi absolut deloc cutia în care se află Sfera Magică. Mi-o aduci şi-atât…

*

Dacă referitor la prima condiţie nu a fost nici o problemă, cu cea de-a doua se pare că nu avea să fie chiar aşa de uşor, şi asta din cauză că sfera, fie ea magică sau nu, era aşezată într-o simplă cutie din lemn şi nu era asigurată nici măcar printr-o încuietoare obişnuită, darmite vreun sistem complicat cu cifru sau alte minunăţii la care te-ai fi putut aştepta. Astfel că, atunci când am ajuns în garajul meu, am scos cutia din portbagaj şi am aşezat-o pe masă cu cât mai multă grijă. Valora totuşi zece milioane… După ce am iluminat-o cu o lampă puternică şi am cercetat-o cu o lupă, am hotărât că ceea ce era înăuntru valora zece milioane, indiferent dacă deschideam cutia sau nu. Am mai verificat o dată capacul, să nu aibă vreun sigiliu ascuns, şi l-am dat uşurel la o parte, pregătit pentru orice. S-a dovedit că nu era nevoie de atâtea precauţii pentru că înăuntru, încastrată într-o structură metalică ciudată, se găsea o simplă sferă din cuarţ, după cum zicea Donald Koster, deşi mie mi se părea că ar fi avut o structură mai complexă. Oricum, nu era ceva care să merite zece milioane de dolari, mai degrabă părea o sferă obişnuită, ce putea fi găsită prin bâlciuri cu cel mult zece dolari.

Şi totuşi, chiar înainte de a închide cutia, mi s-a părut că văd uşoare irizaţii în structura metalică ce încastra sfera. Mi-am plimbat degetele şi, sub apăsarea mea uşoară, din cutie a ieşit o formă tubulară, ca un mic microscop, iar sfera s-a înălţat puţin şi plutea acum liberă în faţa obiectivului. Înainte de a-mi da seama ce fac, mi-am lipit ochiul de ocular şi degetele au găsit aproape fără să caute o rotiţă de reglaj, încercând să potrivesc claritatea, deoarece acolo se zărea ceva. Am stins lampa, pentru că sfera avea propria ei luminescenţă şi, după câteva încercări, am început să văd mai bine. Norii mişcători arătau ca şi cum ar fi fost galaxii îndepărtate, iar mişcarea rotiţei părea să nu fie oprită de nimic, aşa încât am tot apropiat un astfel de sistem până când în faţa mea a apărut un sistem stelar cu vreo trei planete şi atunci mi-am dat seama că sfera era probabil un fel de hartă 3D a galaxiei, sau poate chiar a universului. Tot atunci mi-am dat seama că valoarea sferei era, în acest caz, nu de zece milioane, ci de… Am încercat să avansez o cifră, apoi mi-am dat seama că era nepreţuită. Pe de altă parte, niciodată nu am fost tentat să-mi opresc obiectele pentru care fusesem plătit să le fur, doar n-o să încep tocmai acum!

Aveam să i-o dau lui Donald Koster şi apoi s-o uit, dar înainte să închid cutia mai aveam o singură curiozitate: oare aş putea să localizez Terra pe această insolită hartă? Şi dacă da, cât de mult m-aş fi putut apropia ca să localizez un anume loc de pe planetă?

Mi-am aplecat iarăşi ochii peste ocular şi am mai găsit câteva butoane cu ajutorul cărora am început să caut. Probabil că avea şi un sistem automat asemănător cu Google Earth, dar funcţionând telepatic, pentru că la un moment dat, fără să mai mişc din butoane, obiectivul s-a fixat pe ceea ce părea a fi Terra. A durat câteva minute până am localizat oraşul în care mă aflam, dar mult mai puţin până am găsit garajul. O rotiţă pentru detalii fine, pe care am găsit-o instinctiv, m-a apropiat şi mai mult, apoi am rotit puţin butonul şi, într-un mod pe care nu mi-l pot explica, obiectivul a străbătut acoperişul din tablă al garajului, fără să lase nici o urmă, şi s-a focalizat asupra omului care studia preocupat o sferă la microscop. Am mai focalizat puţin şi acum obiectivul aproape atingea creştetul celui de la microscop, care părea să nu observe nimic. Încă o fracţiune de rotire şi i-am atins capul, şi chiar în acelaşi moment am simţit ceva atingându-mi ceafa şi imediat am ştiut ce este. Am ridicat imediat, îngrozit, obiectivul, până s-a depărtat suficient de sferă.

CONTINUAREA ESTE …

Îmi imaginam ce-ar fi însemnat această sferă în mâinile lui Donald Koster: trebuia s-o distrug şi să-i înapoiez banii. Aşa ceva nu trebuia să încapă pe mâinile nici unui om, dar mai ales în cele ale lui Donald Koster. Am desfăcut cu greu sfera din suportul metalic, am vrut s-o privesc mai bine, dar mi s-a părut că aud pe cineva la uşa garajului, aşa că am ieşit afară să verific. Strada era pustie, luminată de felinare şi de stelele strălucitoare ale nopţii înalte de iarnă. Peste drum se afla un mic bar, unde un banner mare şi multicolor anunţa: “21 decembrie 2012 — astăzi poate fi ultima zi, aşa că distrează-te!” — iar după aglomeraţia dinăuntru, părea că lumea într-adevăr se distrează. În capătul străzii au apărut două maşini care se apropiau repede. Le-am recunoscut imediat, aşa că am mai privit o dată la sfera din mâna mea, apoi trântit-o cât am putut de tare de podeaua de ciment de la intrarea  garajului. În timp ce sfera se spărgea în mii şi miriade de cioburi multicolore, ca într-un nou Big Bang, m-am uitat în sus, spre cerul curat de iarnă. Am văzut cum stelele se sting încet una după alta şi un întuneric dens, ca de început de lume, a prins să se strângă în jurul meu…

 

SFÂRŞIT

Anunțuri

  1. O voce imi sopti la ureche, in timp ce teava pistolului statea lipita rece de ceafa mea: -Nu asa ne-a fost intelegerea, domnule Grimson! Credeai ca o sa te las sa umbli cu o asa valoare fara sa te supraveghez indeaproape?! Cum ai atins Sfera am stiut, e in stransa legatura telepatica cu Craniul de Cristal pe care ti l-am aratat asa ca…. nu a trebuit decat sa ies din masina si iata-ma! O sa te rog acum sa-mi dai binisor Sfera….. -Ba eu o sa te rog, domnule Koster, sa te indepartezi de mine cu revolverul! Nu ai tras pana acum de teama sa nu scap din maini Sfera Magica in momentul in care ma prabuseam dar, daca nu-mi indeplinesti cererea, iti poti lua adio de la pretiosul tau artefact! Ii voi da drumul si, cel mai probabil, se va sparge in mii de bucati….. Merita sa pierzi aceasta nepretuita harta a Universului doar pentru a termina cu mine? Intuisem corect: Sfera putea sa fie cea care-mi aducea sfarsitul dar, in acelasi timp, biletul meu la Viata. N-a indraznit sa-mi mai faca nimic. Stiam insa ca nu voi putea pastra Sfera, desi mi-o doream cu toata fiinta mea….Era in legatura cu Craniul de Cristal asa ca m-ar fi gasit oriunde as fi mers. Si nu ar fi renuntat la ea sub nici o forma! Acest lucru il stia si Koster asa ca m-a lasat sa plec. Am scapat si de data asta dar…. ce voi face insa cu Sfera?! E de o inestimabila valoare si totusi… poate fi o arma de temut in mainile cui nu trebuie…. Deocamdata conduc. Sunt singur pe drum. Pe scaunul din dreapta, in cutia ei, sta cuminte Sfera Magica. Pare un simplu glob de cuart. Dar nu e!!!

  2. Felicitări pentru curajul de a fi primul concurent care intra în arenă! Nu pot sa spun încă nimic despre cât de mult v-aţi apropiat de adevăratul final dar aţi reuşit un sfârşit de care aş fi fost mândru chiar şi eu. Indiferent daca veţi câştiga sau nu aţi câştigat deja un premiu surpriza pe care tocmai mă pregăteam să îl anunţ pe blog: primi trei concurenţi care vor trimite varianta lor vor primi câte o carte la alegere din cele cinci puse pe pagina.
    Puteţi participa cu şanse bune şi la concursul de aici:

    https://moshulsf.wordpress.com/2012/09/06/mare-concurs-mare-urmareste-romanul-apocalipsa-dupa-ceausescu-si-castiga/

  3. Multumesc mult! O super-surpriza!! Abia astept cartea!!! Sunt sigura ca este o lectura excelenta!!!! Recomand deasemenea si romanul „Apocalipsa dupa Ceausescu”. Toata seara am stat lipita de calculator citind cele trei parti publicate pana acum si acum astept cu nerabdare partea a patra. Cu concurs sau fara (sincer, nu-mi prea dau seama ce trebuie facut pt concurs) este de nota 10+++ !!! O seara linistita!

  4. Sfarsit !!! Daca s-a spart sfera s-a terminat si povestirea…. Mie insa mi-a placut atat de mult ca nu am vrut sa se termine si am lasat loc pentru o continuare :)…. Asa ca, inca s-ar mai putea trezi eroul principal din scurtul vis cu ochii deschisi in care a distrus sfera si….VA URMA :))…. ca MERITA !!! Cu respect, Simona n.

  5. Mi-a plăcut mult concursul,…eu aș fi terminat altfel povestea,…….( Am văzut cum stelele se sting una după alta și un întuneric dens, ca de început de lume, a prins să se strângă în jurul meu,…„…și m-am simțit absorbit într-un punct, cu viteza luminii,… lăsând o dâră de gânduri în urma mea…apoi,…după o clipă infinit de lungă,… am țâșnit printr-un alt punct,…într-o explozie de lumină,…într-o feerie de culori,…într-o mare de galaxii care au inundat universul,…și m-am trezit …din nou…în garajul meu,…cu o bilă de cuarț în mână,…pe care doream să o sparg,…dar…eu puteam să fac mai mult,…de exemplu,…o lume mai bună…” ) SFÂRȘIT


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s