Sa n-o saruti pe Isabel

Se pare ca petrecerea a fost o adevarata reusita; cel putin asa m-au asigurat toti cei care la sfârsitul ei mai puteau sa-si exprime cât de cât coerent opiniile. Tocmai conduceam spre iesire un grup galagios si vesel când am vazut-o pe Isabel ca îmi face un semn discret.
– Maestrul vrea sa-ti vorbeasca înainte de a pleca, îmi zâmbi ea fermecator atunci când am putut ajunge în preajma ei.
– Crezi cumva ca…? întreb eu nedumerit si privesc spre fotoliul din colt unde batrânul Norris, un fel de invitat de onoare al serii, ma astepta privind posomorât într-un pahar pe care îl banuiam a fi gol.
– Dragule, se alinta Isabel, eu nu cred nimic! Dar daca ma rogi pot sa-ti calculez probabilitatea ca el sa fie cel pe care îl cautam…
La gestul meu de nerabdare continua:
– Hai du-te linistit! O sa conduc eu invitatii care mai sunt… Si zau, nu mai fi asa crispat, petrecerea a fost minunata!
M-am îndreptat spre fotoliul din colt, unde ma astepta Norris, nu înainte de a lua de pe o masuta din apropiere doua pahare. I-am întins unul si m-am asezat alaturi.
– Ei bine tinere, spuse Norris dupa ce am ciocnit, as vrea sa stam câteva clipe de vorba. De fapt,am vrut sa te abordez ceva mai devreme, dar erai prea ocupat sa primesti felicitarile pe care sper sa nu faci prostia sa le crezi tot atât de sincere pe cât sunt de înflacarate…

Am privit spre Isabel care tocmai conducea ultimii invitati spre iesire, apoi m-am întors catre omul de lânga mine.
– Va ascult, am spus, cu speranta ca Isabel se va descurca fara sa faca nici o gafa.
Norris, observându-mi privirea îngrijorata, probabil ca o interpreta în felul lui, pentru ca nu se putu abtine sa nu spuna, ascunzând un zâmbet malitios în spatele paharului:
– Fie vorba între noi, am impresia ca esti invidiat de confrati mai mult din cauza tinerei, fermecatoarei dar mai ales ascultatoarei tale sotii decât din pricina efemerului succes literar.
– Bârfe, maestre, bârfe!, sar eu indignat. Ar fi în stare sa nascoceasca orice, numai sa nu recunoasca adevarata cauza a succesului si implicit a invidiei lor: talentul.
– Poate, poate, facu el îngaduitor. Dar sa nu divaghez… Vreau sa te avertizez asupra unui pericol pe care îl simt dând târcoale în jurul tau.
– Pericol? întreb eu uimit. Singurul pericol de care stiu ma pândea din partea croitorului sotiei mele. Dar cu succesul de care se bucura romanul meu sper sa-i pot achita în sfârsit facturile.
A zâmbit îngaduitor:
– E vorba de un pericol pe care eu nu l-am stiut evita, tocmai pentru ca la început, departe de a parea un pericol, îti închipui ca este o adevarata mana cereasca… Începi prin a-ti pierde personalitatea de scriitor, iar arta ta va fi aservita unor scopuri pe care nici macar nu le vei întelege…

La figura mea probabil nedumerita, continua:
– Sa-ti povestesc totul mai bine de la început… Ai sa întelegi astfel mai bine despre ce este vorba… Acum vreo treizeci si ceva de ani, la scurta vreme dupa aparitie primului meu roman, ma pomenesc într-o zi cautat de un om pe care nu-l mai vazusem niciodata. Se numea Baffin si mi-a zis ca era reprezentantul unei edituri foarte serioase si ca ar dori sa-mi faca unele propuneri. Banii de pe primul meu roman se topisera îngrijorator de repede, inflatia nu este de loc apanajul vremurilor de azi asa cum ne place uneori sa o credem, astfel ca i-am ascultat cu interes propunerile. Sincer sa fiu, m-au contrariat putin clauzele contractului prin care ma obligam, în schimbul unei sume care mi s-a parut atunci enorma, sa cedez editurii care nici macar nu era nominalizata, manuscrisul unui roman ea arogându-si dreptul sa-l publice când si sub ce nume ar fi dorit…
– Sper ca nu ati acceptat, am intervenit eu.
– Bine ar fi fost, ofta el din greu. Din pacate nu am putut rezista tentatiei. Mi-am spus, dar un caracter slab gaseste întotdeauna scuze pentru propriile greseli, ca astfel îmi voi asigura o relativa independenta materiala, si ma voi putea dedica ideilor cu adevarat importante care ma framântau si nu unor fleacuri comerciale cum îmi cereau editorii…
Dar banii de pe atât de ciudatul contract s-au terminat cu mult mai repede decât prevazusem eu astfel ca, atunci când am fost vizitat din nou de Baffin, în loc sa-l dau pe usa afara l-am primit cu bratele deschise
Pentru a mari pretul am început sa inventez scrupule si remuscari pe care de altfel nici nu le aveam.Cred ca se astepta la asta, mi-a spus ca ma întelege, în fond eram scriitor si i se parea firesc sa vreau sa-mi vad numele scris pe coperta cartilor si sa ma bucur de pretuirea confratilor si a cititorilor. Drept urmare mi-a oferit în schimbul noului meu roman aceeasi suma ca prima data împreuna cu manuscrisul unui roman destul de bun pe care puteam sa-l public sub numele meu. Din nou am acceptat, desi de data asta chiar ca nu mai pricepem nimic. Si a trecut destul timp pâna când datorita unei întâmplari am aflat adevarul. Baffin nu era altceva decât un traficant ordinar chiar daca venea din viitor. Venea dintr-un viitor îndepartat unde calculatoarele, acum bieti copii neajutorati în fata actului artistic, înlocuisera omul pâna si în arta, ultima reduta cucerita si ea, de masini. Acestea ofereau atâtea facilitati în domeniul creatiei, încât nu este de mirare ca scriitorii, ca si alti artisti de altfel, devenisera o specie pe cale de disparitie dar cu atât mai pretuiti si mai încarcati de onoruri, drept care multi erau în stare sa plateasca sume astronomice pentru a putea trece drept scriitori…
Cum cererea genereaza oferta, au aparut si indivizi de teapa lui Baffin care se ocupau tocmai cu o asemenea contrabanda. Asta pentru ca în acel viitor, pentru a putea publica un roman, acesta trebuia verificat de un asa-zis detector de opere umane care elibera apoi un certificat ce autentifica faptul ca textul era scris de un om si ca nu mai fusese publicat de-a lungul istoriei. Si se pare ca aceste detectoare nu puteau fi asa usor înselate, pentru ca, altfel, Baffin nu s-ar fi complicat cu o atât de periculoasa contrabanda de-a lungul timpului. Cred ca nu mai este cazul sa îti spun ca ceea ce îmi oferea el în schimb erau opere scrise de calculatorul lui personal; din câte am aflat, putea sa scrie cam trei pe ora…

Ramase un timp tacut, pe gânduri. Apoi, vazând ca nu spun nimic, sorbi din pahar si continua:
– Ai sa te întrebi, poate, de ce nu am renuntat dupa un timp. Dupa cum probabil banuiesti, Baffin a început sa ma santajeze ca, daca renunt, va da totul în vileag sau macar o parte… adica faptul ca gloria mea se bazeaza pe niste texte scrise de o masina… Iar eu ma simteam prea batrân pentru a lua totul de la capat. Eram celebru, eram prizonierul unei celebritati la care tineam, chiar daca era obtinuta cu niste romane scrise de o masinarie…
Se ridica greoi din fotoliu, puse paharul pe masuta de alaturi, apoi îmi întinse mâna.
– Te las acum, dar as fi bucuros sa stiu ca m-ai crezut, desi toata povestea asta pare atât de stranie…
I-am strâns mâna si l-am asigurat ca tot ceea ce mi-a povestit pare foarte verosimil si mai ales i-am promis ca voi fi precaut, daca îl voi întâlni vreodata pe Baffin. Apoi l-am condus spre hol unde de câteva minute se instalase o tacere suspecta, care nu prevestea nimic bun. Acolo am vazut ca ceea ce sperasem toata seara sa nu se întâmple se si întâmplase deja: individul înalt, cu mustata si care tot timpul o urmarise pe Isabel din ochi, manevrase în asa fel încât sa ramâna ultimul cu ea. Când Isabel, ca o buna gazda ce o sfatuisem sa fie, i-a întins mâna la despartire, el încercase probabil sa o sarute. Iar acum Isabel îi strângea mâna fara ca pe fata ei delicata sa se vada urma vreunui efort, dar mustaciosul se înrosise la fata în stradania de a-si elibera mâna. L-am expediat oarecum grabit pe Norris care privise în tacere cu coada ochiului scena, dar cu politetea unui perfect om de lume se prefacuse ca nu o baga în seama, apoi m-am întors spre cei doi.

– Isabel, da-i drumul!
De obicei, ceea ce îi spun executa instantaneu, motiv pentru care, asa cum observase si batrânul Norris, eram destul de invidiat de cunoscuti, dar de data asta a avut o oarecare ezitare. Ba mai mult chiar, mi s-a parut ca înainte de a-i da drumul si-a intensificat putin strângerea, facându-l pe nefericitul îndragostit sa scoata un geamat îngrozit, în timp ce falangele îi trosneau în mâna fina a Isabelei. Dupa ce mustaciosul a zbughit-o ca din pusca, privind cu spaima înapoi, m-am apropiat furios de ea:
– Ce naiba te-a apucat? Vrei sa ratam totul, acum la sfârsit?
Ei bine, am trecut prin multe întâmplari într-o destul de aventuroasa existenta. Dar marturisesc ca nici una nu m-a lasat perplex asa cum m-a lasat raspunsul Isabelei:
– Raule! Ai fi preferat sa ma sarute? si mi-a întors spatele bosumflata, lasându-ma realmente cu gura cascata.
Când mi-am revenit cât de cât, am dat sa ma reped pe urma ei sa-i cer o explicatie, dar m-a oprit soneria. Am deschis si a intrat un barbat maruntel, între doua vârste care, dupa ce a privit scurt în jur si s-a convins ca sunt singur, s-a scuzat pentru orala care ma deranjeaza.
– Ma numesc Baffin, a adaugat el apoi, si sunt reprezentantul unei edituri importante. Data fiind ora târzie, îmi veti permite sa trec direct la subiect…
– Nu este nevoie, l-am întrerupt eu. Cred ca stiu despre ce este vorba.
– Trebuia sa-mi închipui, zâmbi el satisfacut. Batrânul Norris te-a pus deja la curent… Sarcina mea este cu atât mai usoara…

– Acum si a mea este usoara, Baffin… Tribunalul Delicventilor Temporali te asteapta cam demult…
A avut o miscare usoara spre sold, unde avea probabil generatorul temporal sau, cine stie, poate chiar pistolul dezintegrator. În aceeasi clipa a dat cu ochii de Isabel, care intrase pe neauzite si astepta în spatele meu. Baffin a încremenit cu mâinile departate…
– Nu se poate! A soptit el îngrozit când i-a zarit medalionul si s-a facut dintr-o data palid la fata. Folositi androizi Cobra! Am sa va reclam, stii doar ca dupa accidentul de pe Sitis au fost interzisi în toata galaxia…
Am dat din umeri nepasator:
– Asta sa le-o spui celor care m-au trimis. Pâna una alta te sfatuiesc sa fii cuminte. Nu stiu ce se întâmpla cu ea de ceva timp. Chiar acum câteva minute am gasit-o torturând un individ care avusese nefericita inspiratie sa o sarute. Influenta epocii probabil…
– Ce mai astepti atunci? Programeaza odata generatorul si sa mergem. Abia astept sa ajung sa-mi angajez un avocat bun si în trei zile sa fiu iar liber…
L-am privit lung:
– Îmi pare rau , Baffin, dar se pare ca si pe mine m-a influentat putin epoca asta în care te astept de mai bine de un an. Unde, ca sa te atrag, am fost nevoit sa scriu si un roman mizerabil… Uite, acum de pilda simt nevoia sa fac un raport scris despre capturarea ta. Isabel, ai grija de el!
Înainte de a închide usa am vazut fata îngrozita a lui Baffin si cea radioasa a Isabelei care se apropia de el cu mâna întinsa:
– Pâna vine, nu vrei sa facem cunostinta? Pe mine ma cheama Isabel!