Intalnire cu Isabel

Am fost intrebat de multe ori despre prima mea intalnire cu Isabel. Ei bine, trebuie sa marturisesc ca nu imi face nici o placere sa-mi amintesc despre asta. Aparitia ei in viata mea a insemnat mai intai de toate renuntarea la un intreg sir de tabieturi de burlac, adanc inradacinate in existenta mea cotidiana, comoda si in general lipsita de griji. Spun in general, pentru ca mai aveam si eu micile mele probleme pe care nu reuseam intotdeauna sa le rezolv chiar asa cum as fi dorit.
    Cu una dintre aceste probleme ma confruntam de altfel si in ziua in care am intalnit-o. In dimineata zilei cu pricina, cum am ajuns la serviciu, mi-am amintit ca am uitat robinetul de la baie deschis, astfel ca toata ziua mi-am petrecut-o incercand sa rezolv o problema de clasa a patra: daca un robinet care are un debit D, curge intr-o vana care are o capacitate C si din care se pot scurge atatia litri pe minut, in cate ore se va produce o inundatie de toata frumusetea? Spre deosebire de elevul de-a patra, care opera cu date concrete, eu calculam numai pe baza de supozitii. Nu stiam nici ce debit ar putea avea robinetul, nu stiam nici macar capacitatea vanei, stiam doar ca vecinul care locuia in apartamentul de sub garsoniera mea, Guguta, cum il alinta nevasta-sa, avea sa-mi faca iar un scandal monstru. Asa ca este explicabila, cred eu, graba cu care, la terminarea programului, ma indreptam spre locul dezastrului. Prin minte imi fluturau numai imagini in care Guguta se ratoia la mine si tocmai ma intrebam, cu legitima ingrijorare, daca scumpul de Guguta nu va trece de la amenintari la fapte, cum imi tot promitea de vreo trei inundatii incoace, cand Isabel, pe langa care tocmai treceam, ma intreba:
   – Te grabesti asa tare, sefule?
   M-am oprit si am privit-o surprins: nu o cunosteam si in mod sigur nu o mai vazusem niciodata. Parea o tanara de curand iesita din criza de timiditate a adolescentei si care vrea pe toate caile sa recupereze ce i se pare ca a pierdut. Era nepieptanata dupa ultima moda care bantuia printre tineri si imbracata conform cerintelor unui curent futurist din care pe moment am observat numai tricoul pe care parea sa-l fi imprumutat de la un frate cu cativa ani mai mic ca ea. Pe tricou, cu litere rosii, o inscriptie in limba engleza lansa o invitatie fara echivoc. „Poate nu stie engleza – am scuzat-o eu in gand – la urma urmei tinerii astia nu pot fi chiar atat de pervertiti cum par!”
In ciuda gandului linistitor am simtit cum rosesc; am tusit usor ca sa-mi dreg glasul si i-am spus cat am putut mai ferm ca da, ma grabesc si inca destul de tare.
   – Pacat, spuse ea si facu un pas spre mine de langa stalpul de care statuse sprijinita. As fi putut sa-ti spun lucruri interesante…
   Mai facu un pas si, desi stiu ca pare de necrezut, ma lua de brat. Am incercat sa-mi eliberez bratul, ingrozit la gandul ca seful-contabil e la numai cativa pasi in urma mea si este imposibil sa nu ne vada.
   Langa mine, fata simti incercarea mea de a ma elibera fiindca ma privi cu un zambet usor amuzat si-si inteti putin stransoarea:
   – Te caut de prea multa vreme ca sa-ti dau drumul. Sa mergem acasa…
   Probabil i s-a parut ca nu a fost destul de explicita pentru ca a simtit nevoia sa precizeze:
   – Acasa la tine!
   – Nu se poate, am gemut eu inspaimantat, amintindu-mi, atat de Guguta cat si de madam Bubuleac, cerberul blocului, care statea toata ziua la intrare si inventa cele mai teribile zvonuri ce la putea nascoci o minte omeneasca. Asta fara sa-i dau nici cel mai mic motiv… Dar daca ma vede intrand in garsoniera cu zvapaiata asta, sunt pierdut.
    Zvapaiatei nu parea sa-i pese prea mult de nelinistea mea, ba se pare ca nici lipsa de colaborare nu o deranja, de unde am tras concluzia ca stie drumul spre modesta mea garsoniera.
    La intrare in bloc, rumoare. Guguta, care atunci cand este in toane bune are vreo doi metri, acum parea mai inalt si vocifera ceva cu glas subtire si plin de patima. Daca ar fi vorbit despre altul, poate ca contrastul dintre vocea de soprana si statura de Hercule m-ar fi amuzat teribil dar asa pur si simplu mi-a venit sa o iau inapoi. M-as fi intors daca nu ar fi trebuit sa inchid robinetul si mai ales daca mana ferma a fetei de langa mine nu m-ar fi oprit.
    Un raget surd ma avertiza ca Guguta a dat cu ochii de mine si o nota aparte din vocea dintr-o data ragusita, parea sa anunte ca rabdarea lui, greu incercata de inundatiile mele, a ajuns in sfarsit la capat. De emotie, mi s-au aburit ochelarii drept care nu am vazut prea bine ce s-a intamplat. Am auzit, mai intai, un tropait infundat ca si cum un rinocer in plina maturitate s-ar fi repezit spre mine, am simtit cum bratul fetei s-a incordat usor, a urmat un urlet de durere si pamantul s-a cutremurat ca izbit de un corp greu. Mi-am sters in graba ochelarii si siluetele nesigure din preajma mea si-au precizat identitatea. Pata maronie din stanga era madam Bubuleac, care incremenise cu mana la gura, iar pata albastra de la picioarele noastre era chiar Guguta. Gemea usor si incerca sa se adune de jos; mai erau cativa vecini pe bancile din fata intrarii, iar altii priveau cu gura cascata de pe la geamuri.
    – Am calcat pe ceva si am alunecat, se scuza Guguta spre ei dupa ce se scula de jos, apoi se intoarse spre mine cu o buna parte din elanul initial taiat.
    Intinse mainile cat doua lopeti si in ochi i se aprinsera iar luminitele acelea crude.
    – De el nu ai voie sa te atingi, spuse cu o voce calma si egala fata de langa mine, dar buldozerul din fata mea nu parea sa o fi auzit.
     As fi vrut sa am iar ochelarii aburiti si sa nu fi vazut niciodata scena care a urmat: plapanda adolescenta de langa mine a intins mana, l-a prins pe Guguta de gulerul treningului si cu efortul pe care il fac eu sa mut un dosar de pe birou, l-a aruncat undeva in mijlocul zonei verzi.
     Am inghitit in sec si am dat sa-mi trag mana, sa scap. Fata m-a privit zambitoare si mi-a spus:
    – Sa mergem!
    Am urcat scarile cu mutra unui condamnat la moarte, framantat de un gand: oare ce o sa-mi faca fiinta asta cand o sa fiu intre patru ochi cu ea?
    Am deschis cu degetele tremurand usa, ea s-a repezit si a oprit robinetul din baie, a luat apoi o matura si a inceput sa dea cu indemanare apa spre scurgere privindu-ma din cand in cand printre gene ca si cum mi-ar fi banuit dorinta de a evada.
    A terminat in cateva minute, apoi m-a luat de brat si m-a tras dupa ea in dormitor. M-a impins intr-un fotoliu, apoi s-a asezat si ea pe pat in fata mea.
    – Ei, acum putem sta in sfarsit de vorba! Stii cine sunt?
    – Nu, am spus eu cu o voce pierita ca si cum asta ar fi fost o vina de neiertat.
    – M-as fi si mirat, a zambit ea ingaduitor. Cred ca nu stii prea bine nici cine esti tu…
    – Ba asta stiu, am spus grabit, pe un ton parca prea vehement pe care l-am regretat imediat: „daca se infurie cumva?”
    Am continuat ceva mai domol:
    – Sunt Tomescu Andrei, inginer de sistem la Axel SRL. Pot sa arat si legitimatia… sau buletinul…
    A inceput sa rada in hohote:
    – Da, da, facea ea printre sughituri de ras, Tomescu Andrei bineinteles, numai ca…
    Se linisti intr-un tarziu, dar tot ii mai trecea cate o unda de veselie prin ochi.
    – Iarta-ma, dar sa-mi fi spus cineva ca va reusi atat de bine conditionarea nu as fi crezut. Imi pare rau ca trebuie sa-ti subminez atat de profundele convingeri, dar esti cu totul altcineva. Esti Tom Anard, unul dintre cei mai buni agenti temporali si… incepand de astazi esti seful meu.
    As fi ras ca de o gluma reusita daca nu mi-ar fi fost vii in minte voltele lui Guguta prin zona verde. Se vede treaba ca neincrederea imi era prea vizibila pe fata pentru ca fata deveni mai serioasa.
     – Este imposibil sa nu iti amintesti chiar nimic, nimic! Doar ne-am intalnit de atatea ori la Centru, in timpul antrenamentelor. Incearca sa-ti amintesti… Ma numesc Isabel! Eram chiar preferata ta, spuse ea cu o usoara urma de cochetarie.
     La figura mea, probabil tot neincrezatoare, continua grabita:
     – Pentru o mai rapida integrare in societatea secolului, s-a apelat la o conditionare totala… Intr-o saptamana sau doua ai sa-ti reamintesti totul, bineinteles daca istetii de la conditionare nu au gresit. Ar fi trebuit sa te contactez numai dupa vreo luna, dar s-a ivit o misiune urgenta si am fost trimisa sa te intalnesc si desigur sa te conving…
     Am clatinat din cap; stiam ca nu e bine sa-i contrazici pe nebuni, dar ce imi spunea fata asta era prea de tot.
     – Nu cred o iota din tot ce spui, am rostit eu raspicat cu o voce ce mi-o voiam sigura si calma.
     Paru pentru clipa incurcata si ma privi neajutorata dar, dintr-o data, sari agila si se apropie de fereastra. Privi afara din spatele perdelei apoi se intoarse spre mine.
     – Vine iar individul care ne-a atacat. Este insotit acum de unul cu o uniforma albastra, Care, daca nu ma insel eu, este inarmat.
     – O, Doamne! imi scapa mie fara sa vreau. Stai linistita ca nu-i decat nea Tomita, sectoristul.
     – O fi, facu ea serioasa, dar e inarmat. Si, presupunand ca nu iti mai duci aminte chiar nimic despre misiunea noastra, tin sa-ti spun ca nu sunt aici numai pentru a te ajuta, cat mai ales pentru a te proteja…
     – Nu am nevoie de protectia unei fete! Am exclamat eu cu un prost disimulat orgoliu masculin.
     S-a uitat la mine uimita, apoi a dat din umeri si mi-a spus pe un ton neutru:
     – Nu sunt o fata! Sunt un android Cobra, si imi arata medalionul de la gat. Presupunand ca nu mai stii ce este un android Cobra, iti reamintesc ca este unul dintre cei mai puternici si fara indoiala cel mai rapid.
    Am ramas cu gura cascata. Nu-i o pozitie care ma avantajeaza, recunosc, dar cele auzite prea ma naucisera.     Am dat sa-i raspund, cand am auzit soneria de la usa.
„Asta-i Tomita!” m-am gandit eu si m-am intors inspaimantat spre Isabel:
     – Asculta, te rog, ia loc pe fotoliu si nu misca pentru nimic in lume…
     – E inarmat! Facu ea incapatanata.
     – E doar un om insarcinat sa pastreze ordinea. Probabil m-a reclamat Guguta, dar nu o sa se intample nimic, te asigur.
     La privirea ei indaratnica am simtit ca-mi sare mustarul:
     – Daca tot spui ca iti sunt sef, atunci am sa-ti dau un ordin. Stai jos!
     Spre uimirea mea, s-a indreptat spre unul dintre fotolii si s-a asezat.
    – Dar sa stea departe de tine, a bodoganit ea spre mine in timp ce ma indreptam spre usa sa deschid.
    Asa cum am banuit, era Guguta insotit de nea Tomita, sectoristul cartierului. Acesta, dupa ce ma saluta, isi dadu chipiul mai pe ceafa si spuse:
    – Domnule Tomescu, am o reclamatie impotriva dumneavoastra. Se pare ca, impreuna cu o cunostinta, l-ati fi molestat pe numitul Iftode Grigore…
     Incurcat, i-am poftit inauntru. Ma simteam vinovat macar in parte, uitand pe moment ca daca nu ar fi fost Isabel probabil ca eu as fi fost cel molestat.
     Cand dadu cu ochii de Isabel, Guguta facu fara sa vrea un pas inapoi. Dar simtindu-se sub scutul protector al legii izbucni surescitat:
    – Ea este domnule inspector, ea este cea despre care va spuneam!
     Intinzand un deget acuzator spre bluza Isabelei, unde literele rosii invitau sfidator, „kiss me”, rabufni:
    – Ia uitati-va ce scrie acolo, „pupa-ma”, ca atata engleza mai stim si noi…
    Dar inspectorul nu ii mai urmarea vorbaria; privea ganditor cand la silueta fragila a Isabelei, cand la malacul de Guguta. Se indrepta spre Isabel:
    – Nu va suparati, domnisoara… Vreti sa-mi aratati putin buletinul…
    Am vazut-o pe Isabel ezitand o clipa. Privi intrebatoare spre mine si, vazand ca nu spun nimic, vari mana in mica poseta ce-i atarna pe umar si ii intinse inspectorului un buletin. Acesta il deschise, privi poza, o privi pe Isabel apoi mormai ca pentru el: Ionescu Isabel, nascuta in orasul… la 16 mai, anul o mie noua sute…
    Mai facu cateva calcule apoi spuse satisfacut:
    – Aveti aproape douazeci de ani, majora asadar, si il privi ucigator pe Guguta, care ii indrugase probabil ca pe langa molestarea vecinilor ma ocup si de coruperea minorelor.
     – Da, ii zambi dulce Isabel, tocmai am venit in vizita la logodnicul meu…Stiti, urmeaza sa ne casatorim in curand si am venit sa mai punem la punct cateva amanunte privitoare la nunta cand, la intrarea in bloc, am fost atacati de… si arata revoltata cu capul spre Guguta.
    – Dansa este cea care te-a molestat? Il intreba sever plutonierul pe Guguta.
    – Da, ea este, doar v-am spus… Ia uitati-va ce scrie acolo, ca atata engleza…
    – Afara! Ii spune scurt sectoristul apoi se intoarce spre noi:
    – Va rog sa ma scuzati! si pleca grabit in urma lui Guguta.
    Pe scari le-am mai auzit un timp vocile in timp ce inchideam usa:
    – De data asta, ii spunea inspectorul, numai te amendez. Dar daca se mai intampla odata, te retin pentru tulburarea ordinii publice.
    Am revenit in dormitor hotarat sa pun lucrurile la punct odata pentru totdeauna. Insa, cand i-am vazut zambetul nevinovat, parca mi-am mai pierdut din elan. Mai ales ca mi-a iesit in intampinare si, cu o voce alintata, a inceput sa ma flateze:
     – Extraordinar, ce bine te-ai descurcat! Sincera sa fiu ma asteptam la o rezolvare in forta a situatiei, desi asta ne-ar fi periclitat misiunea si poate chiar ramanerea noastra aici…
     Am privit-o atent sa vad daca nu descopar in privirea ei vreun licar de ironie. Dar nu, ma privea cu ochii limpezi si stralucitori, pe cat se parea sincer incantata, desi daca rememoram scena cu nea Tomita, aportul meu in rezolvarea situatiei fusese minim, daca nu chiar nul. Avea sa mai treaca multa vreme pana sa-mi dau seama de cata prefacatorie era in stare Isabel atunci cand credea ea ca este necesar.
     Oricum, chiar si fara sa stiu asta nu aveam de gand sa ma las cumparat de cateva laude…
     – Lasa, lasa asta, am spus eu cu o voce ce mi-o voiam cat mai ferma. Vreau sa stiu cine iti da dreptul sa te prezinti cunoscutilor mei drept logodnica mea? Nu iti dai seama ca ma pui intr-o situatie jenanta?
     Ma privi ofensata:
     – Imi dau seama ca nu iti mai amintesti dar sa stii ca asta a fost ideea ta… Ai propus ca dupa conditionare sa vii aici cu aproximativ trei-patru luni inaintea mea pentru adaptare, integrare si asa mai departe… Dupa ce veneam si eu, urma sa ma prezinti cunoscutilor, prietenilor si vecinilor drept logodnica ta. Iar in toamna, conform scenariului pe care l-ai propus si care a fost aprobat de Centru, ne vom casatori… Ai avut perfecta dreptate, acum mi se pare si mie ca asta va fi cea mai buna acoperire…
     Am ramas tacut incercand sa ma concentrez, sa fac legatura cu una dintre amintirile pe care ar fi trebuit sa le am daca spusele fetei din fata mea ar fi fost cat de cat adevarate. Dar nu se lega nimic. Oricat m-as gandi, ajung la aceeasi concluzie: sunt Tomescu Andrei angajat ca inginer de sistem la firma Axel SRL, cam … cu trei luni in urma. Iar aici am venit din… o usoara nedumerire parca ma framanta, dar fara indoiala ca ce spunea fata asta era o aberatie… M-am asezat incet pe un fotoliu parca cuprins de o usoara ameteala.
Isabel nu imi dadu prea mult timp de gandire; lua un scaun, se facu comoda in fata mea si cu un gest de o cuceritoare sinceritate imi lua mainile intr-ale ei:
    – Trebuie sa ma crezi! Mizez pe faptul ca am fost preferata ta in timpul antrenamentelor si ca ma laudai de multe ori tocmai pentru puterea mea de convingere. Deci, periculos sau nu, am sa-ti spun ce avem de facut si ai sa-ti dai singur seama ca nu prea avem de ales… Nu o sa prea ai de ales…
Nu prea parea sa tina seama ca eu scuturam incapatanat din cap si continua sa ma tina de maini privindu-ma tinta in ochi:
    – A aparut aici in spatiul si in timpul de care noi suntem responsabili un cronofag… Trebuie sa-l transferam…
     Am facut ochii mari:
   – A aparut un ce?
    Isabel paru usor amuzata, dar continua rabdatoare.
   – Un cronofag… Denumirea iti apartine asa ca ar trebui sa-ti amintesti ceva despre ei… Nimeni nu stie prea bine CE sunt sau CINE sunt. Sunt multe teorii care incearca sa le explice prezenta in universul nostru, dar cea mai acceptata este a ta…
   Mi-am tras mainile din mainile ei si m-am ridicat in picioare, apropiindu-ma de biblioteca, privind ganditor la titluri: ” Timpul”, ” Timpul biologic si timpul fizic”, „Timpul privit ca a patra dimensiune”… rafturi intregi pline cu carti care aveau ca unic subiect timpul. In spatele meu, Isabel privea surazand cartile.
   – In ciuda conditionarii, nu au reusit sa-ti scoata din minte dragostea dintai. Ma bucur ca ai mai citit cate ceva … asa iti vei intelege mai usor teoria. Deci, in elaborarea ei, ai plecat de la presupunerea ca exista doua universuri … paralele, identice si care se deosebeau numai prin faptul ca in ele sensul de curgere al timpului este inversat. Si ai mai presupus ca intre ele exista un spatiu in care timpul nu exista… Un fel de zona neutra. Ei bine, in acest loc exista niste fiinte, entitati sau naiba stie ce sunt, care se hranesc cu … timp. Din cand in cand, apar in universul nostru observabil si se hranesc cu timp. In urma lor, nu ramane decat un spatiu incremenit. Si se dezvolta extrem de repede…Sper sa-ti amintesti in curand ceva mai bine propria ta teorie, sa mi-o explici pe indelete si mie pentru ca, sincera sa fiu, agent temporal sau nu, nu am priceput o iota din ea. Deci va trebui sa inchiriem un elicopter din acela pentru imprastiat ingrasaminte, ii umplem rezervoarele cu praf de talc sau de creta, il imprastiem peste cronofag ca sa-l localizam, ne intoarcem in timp cateva zile cand cronofagul este inca mic, il introducem intr-o incinta atemporala si il transportam la Centru. Unde nu au decat sa faca ciorba din el. Asa le-ai spus tu celor care iti criticau metoda:” Noi vi-l aducem, voi nu aveti decat sa faceti ciorba din el”.
    Am ramas pe ganduri, in timp ce Isabel ma privea intrebatoare. Am scos o carte din raft. „DE DIVINATIONE” de Marcus Tullius Cicero. O deschid la intamplare:
„Hoc idem signifiant graecus ille in eam sententiam versus: Quod fore paratum est, id summum exuperant Jovem”. Ma intorc spre Isabel si-i traduc destul de aproximativ:
    – Acelasi lucru spune despre asta si batranul Cicero: „Ceea ce-i hotarat de destin si pe marele Zeus intrece”.
Isabel zambeste cu gura pana la urechi. Ii dau o palma camaradereasca peste umarul plapand si ii spun:
    – Daca tot e hotarat de destin sa mergem sa ne facem treaba!
    Fiind primul cronofag vanat de noi, ar fi trebuit sa am niste amintiri ceva mai consistente. Dar totul se amesteca in mintea mea, de parca gandurile mi-ar fi fost amestecate de palele elicopterului, care ne-a dus la vanatoare. Am retinut doar figura mirata a pilotului cand i-am cerut sa pulverizeze talcul peste zona pustie si arida unde aparuse ciudata fiinta si apoi stupoarea lui cand a vazut pudra de talc involburandu-se si luand forma cronofagului. Am coborat cu Isabel, am localizat punctul zero si am facut un salt inapoi in timp pentru a-l incarcera in incinta atemporala.
     De dus la Centru l-a dus numai ea. Eu am ramas mai departe sa-l salut zilnic pe Guguta si sa evit privirile iscoditoare ale doamnei Bubuleac. Asta a fost prima mea intalnire cu Isabel. O prima aventura dintr-un lung sir… Numai ca oricat am asteptat in mintea mea nu s-a trezit nici o amintire!
    – Am sa-i ucid pe cei care te-au conditionat! spunea de fiecare data cand venea sa ma ia intr-o noua aventura Isabel. Sunt sigura ca au facut-o intentionat ca sa scape de tine. Erai cel mai bun dintre ei. Ii deranjai…
Nu spuneam nimic, nu comentam in nici un fel spusele ei, imi vedeam mai departe de munca de zi cu zi si asteptam cu o ciudata nerabdare ca Isabel sa ma scoata din cenusiul existentei mele cotidiene si sa plecam intr-o noua aventura.
    In asteptarea ei citeam carti despre timp. Cel mai mult citeam din Marcus Tullius Cicero care acum mai bine de doua mii de ani parea ca stia totul despre necazurile mele. Uneori seara, inainte de a adormi reciteam cu ochii pe jumatate inchisi de somn din tratatul ” Despre divinatie” :
„Si asa cum in seminte e deja continuta vigoarea lastarilor ce se vor ivi din ele, tot astfel in cauze sunt ascunse viitoarele evenimente…”, si mi se parea ca peste umarul meu o aud pe Isabel cum chicoteste incantata.

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s