Închide bine uşa 4 februarie 2007
Posted by sergiusomesan in Povestiri fantastice.add a comment
Când l-am cunoscut pe Ralph nu mi-am închipuit că îmi va schimba atât de mult viaţa. Părea extrem de timid şi a trecut multă vreme până să-mi dau seama că toată această timiditate a lui era de fapt un discret mimetism pentru a putea obţine ajutorul celor de care are nevoie. De pildă, deşi nu i-am spus-o niciodată, eu sunt convins că povestea cu scăpatul cărţilor pe jos la bibliotecă, în faţa mea, nu a fost decât o abilă modalitate ca să mă facă să-l ajut. Părea atât de neajutorat, încât mi s-a părut firesc să mă ofer să i le duc până acasă. La fel de firesc mi s-a părut apoi, să-l scutesc pe el de drumurile lungi prin anticariate şi biblioteci în căutarea unor titluri rare. Prietena mea, Julieta, îmi tolera cu o răbdare de înger evadările mele prin universul lui Ralph, deşi nu se putea abţine să nu-mi şoptească la despărţire, răutăcioasă:
- Dacă nu aş ştii cât de mult îţi place de mine, aproape că te-aş suspecta că îţi place de el.
Dădeam din umeri, insensibil la glumele ei, grăbit să ajung mai repede în lumea captivantă a lui Ralph. Casa în care locuia era destul de dărăpănată şi Ralph nu era nici pe departe omul care (more…)