jump to navigation

Fata de pe malul mării 1 februarie 2007

Posted by sergiusomesan in Povestiri fantastice.
add a comment

Am auzit un zgomot uşor la uşă şi m-am ridicat în capul oaselor în pat. Nu prea dormisem bine, un local aflat în apropiere avusese clienţi până târziu în noapte şi se simţise obligat să-i întreţină cu melodii de petrecere cântate tare şi cu voie bună. Am privit la ceas: era numai opt şi nu prea ştiam cine ar putea să mă deranjeze atât de dimineaţă. M-am tolănit înapoi cu speranţa că fusese numai o părere, când am auzit din nou ciocănitul. Era abia perceptibil , ca o şoaptă, şi, dintr-o dată, mi-am dat seama cine ar putea fi. Îmi venea să-mi trag pătura peste cap, dar ştiu că ar fi bătut în continuare din ce în ce mai tare până aş fi deschis. Ciocănitul din uşă era efectul combinat al unei seri ploioase stropite cu multă votcă, în amestec cu foarte mult ghinion. Acum trei sau poate patru seri, după ce tipa cu care bântuisem toate plajele din jur îmi dăduse spre seară papucii, văzând că începe să plouă, m-am refugiat în barul hotelului, înecându-mi deziluzia cu câteva pahare de votcă bună. Târziu, spre sfârşitul serii, am văzut-o coborând pe (more…)